Mopan Suceava
Actualitate

Bărbat de 60 de ani, beat și agresiv, internat la psihiatrie după ce și-a bătut nevasta, fiica de 15 ani și un vecin care a intervenit să aplaneze scandalul, la Grămești

Sâmbătă, 13.03.2021, ora 17.42, Secția 13 Poliție Rurală Bălcăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie de 50 ani, din com. Grămești, despre faptul că fiica sa este agresată de soțul ei de 60 ani, din aceeași localitate.     

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în ziua respectivă, în jurul orei 17.40, bărbatul de 60 de ani a venit la domiciliu aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și a început să facă scandal, adresându-i soției sale amenințări cu acte de violență, iar la un moment dat a agresat-o pe fiica sa de 15 ani.

Ulterior, un vecin în vârstă de 40 ani, din comuna Grămești, care se deplasa pe drumul din fața locuinței, a încercat să aplaneze conflictul, moment în care a fost lovit de către bărbatul de 60 de ani.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent privind viața și integritatea fizică a victimelor, fapt pentru care s-a emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 13.03.2021, ora 18.30 până la data de 18.03.2020 ora 18.30.

În baza ordinului de protecție provizoriu, bărbatului de 60 de ani i s-a stabilit să respecte o serie de măsuri de protecție, respectiv să părăsească temporar locuința din com. Gramești, să păstreze o distanță minimă de 100 m fața de victime precum și față de locuința din com. Gramești.

De asemenea, agresorului i s-a adus la cunoștință că nerespectarea/încălcarea oricăreia din masurile dispuse prin prezentul ordin de protecție provizoriu constituie.

S-a procedat la transportarea bărbatului de 60 de ani la Spitalul de Boli Cronice Siret, în vederea internării nevoluntare, întrucât acesta nu coopera cu polițiștii și prezenta tulburări de comportament.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „violență în familie” și „lovirea sau alte violențe”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *