Bărbat de 69 de ani găsit mort în albia pârâului Soloneț, la Pârteștii de Jos. Plecase de acasă ier după amiază, spunând că merge să joace șah la un prieten

Astă noapte, pe la orele 23.48, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie din comuna Pârteștii de Jos, județul Suceava, cu privire la faptul că soțul nu a venit încă acasă.

Ea a explicat la telefon că soțul ei în vârstă de 69 de ani s-a deplasat în după amiaza zilei de ieri la o persoană din localitate, pentru a juca șah.  În jurul orei 22.30, văzând că soțul nu revine la domiciliu, l-a contactat telefonic pe acel bărbat, care i-a spus faptul că soțul ei a plecat spre domiciliul său în jurul orei 22.25.

În timp ce lucrătorii de poliție se deplasau spre locuința apelantei, în momentul în care se aflau pe un pod din fier suspendat, construit peste albia pârâului Soloneț, au observat la lumina lanternei, în albia pârâului, un material textil de culoare galben. Trecând pe celălalt mal al pârâului, la o distanță de circa 50 de metri în aval de pod, au găsit cadavrul unui bărbat agățat în niște crengi din albia pârâului. Un echipaj al ISU Suceava au scos din albie  trupul neînsuflețit, care s-a dovedit a fi chiar soțul femeii care a făcut sesizarea prin 112.

Din verificările efectuate, a rezultat că  bărbatul de 69 de ani  a fost văzut în jurul orei 23.00 la un bar din localitate, de unde a cumpărat două sticle cu vin și părea a fi sub influența băuturilor alcoolice.

Cadavrul bărbatului a fost depus la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului, urmând  a fi efectuată necropsia acestuia.

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *