Bărbat din Cornu Luncii găsit înecat în Moldova, la doi kilometri de locul unde a intrat în apă, să traverseze râul
Ieri după ora 13.00, lucrătorii Secției 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat a căzut în albia râului Moldova.
Cu ocazie verificărilor s-a stabilit că bărbatul din Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, persoană cunoscută cu afecțiuni psihice și consumator de băuturi alcoolice, a încercat să traverseze pe jos albia râului Moldova, dinspre satul Șinca spre satul Sasca Mică însă a fost luat de apă și dus circa 2 km în aval unde curenții l-au dus pe o insulă din mijlocul albiei râului. Acesta a fost recuperat de către Pompierii Militari din cadrul ISU Bucovina fiind transportat în stop cardio-respirator cu un echipaj SAJ la Spitalul Municipal Fălticeni unde a fost declarat decedat.
Please follow and like us:

