Bărbat din Sălaj prins în flagrant pe când fura conserve de pește dintr-un magazin din Bazarul Suceava

Vineri dimineață, pe la ora 11.15,  o patrulă de poliţie, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Bazarul Suceava, a surprins un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe caserole de peşte ce se aflau în faţa magazinului P.F. Nechifor.

Procedând  la legitimarea acestuia, a fost identificat în persoana lui Dan H., de 53 ani, din comuna Buciumi, județul Sălaj, iar în urma controlului corporal şi a controlului bagajelor, s-au găsit 20 caserole de „Macro” a câte jumătate de kg caserola, 2 ţiple de „Somon” şi 2 ţiple a câte 10 caserole de „Hering” afumat, cu o valoare totală 612 Lei.

Bunurile au fost recuperate, iar Dan H. a fost condus la Secţia Urbană de Poliţie Burdujeni, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a fi soluţionat procedural sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *