Mopan Suceava
Actualitate

Bărbat din Straja mort, fiind lovit de un Mitsubishi condus de un șofer de 22 de ani, băut. Mașina s-a oprit în cele din urmă izbindu-se într-un stâlp electric. Șoferul a fost reținut

Duminică după amiază, pe la orele 17.15, Mihai P., un tânăr de 22 ani din comuna Straja, în timp ce se deplasa pe DJ 209 G pe raza localității la volanul unui autoturism marca Mitsubishi L200, dinspre Straja spre Vicovu de Sus, într-o curbă la dreapta a lovit un pieton aflat pe acostamentul din dreapta a drumului, un bărbat în vârstă  de 40 ani, după care și-a continuat deplasarea și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice.

La fața locului au intervenit Pompierii Militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și un echipaj cu medic din cadrul SAJ Rădăuți, care i-au acordat primul ajutor victimei, însă aceasta nu mai prezenta semne vitale, fiind declarat decesul acestuia.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestuia fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de Mihai P. a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi, 19.04.2021, să fie prezentat să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunerea luării unei măsuri preventive.

În cauză lucrătorii din cadrul Poliției oraș Vicovu de Sus  efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  ucidere din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *