Bărbat din Volovăț, găsit înecat într-o fântână la șapte luni de când a dispărut de acasă
Joi seară, înainte de ora 20.00, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 de către o femeie din Volovăț, care a anunțat că a văzut un om mort într-o fântână.
La fața locului, polițiștii și pompierii au constatat faptul că în fântâna indicată, cu adâncimea apei de peste 3 metri, se află cadavrul unei persoane, decedată de mai mult timp, aflat în stare avansată de descompunere.
Un bărbat din Volovăț a identificat cadavrul, certificând faptul că acesta aparține lui L.F., tatălui său de 65 de ani, care figura ca persoană dispărută de la sfârșitul lunii noiembrie 2021. Identificare s-a făcut după ce s-a constatat că hainele cu care era îmbrăcat trupul aflat în putrefacție, sunt identice cu cele pe care le purta bărbatul în ziua dispariției.
Locul unde a fost identificat cadavrul se află la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locuința lui L.F..
Cercetările sunt continuate de polițiștii din Marginea pentru a stabilirea exactă a cauzei morții.