Bărbat găsit mort în curtea casei, după ce cu o zi înainte fusese la un praznic, la Manolea, comuna Forăști
Ieri, 16.06.2019, la ora 13.15, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați telefonic de către o femeie din satul Manolea, comuna Forăști, cu privire la faptul că vecinul său, B.G. în vârstă de 43 ani a fost găsit decedat în curtea locuinței sale.
Din verificări s-a stabilit că decedatul locuia singur, nefiind căsătorit, iar părinții săi sunt decedați.
Cu o zi în urmă, pe 15 iunie a.c., bărbatul a participat la un praznic, în vecini, unde a fost văzut consumând băuturi alcoolice.
În data de 16.06.2019, în jurul orei 12.00 vecinul său, a mers la locuința lui B.G., și l-a găsit decedat în curtea locuinței.
La examinarea cadavrului, din punct de vedere criminalistic, s-a constatat că nu prezintă urme de violență.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de „ucidere din culpă”, iar după efectuarea necropsiei se va dispune procedural.