Bărbat găsit mort într-un şanţ din Stroieşti
Ieri după amiază, 03.04.2019, la ora 17:10, polițiștii SPR 9 Șcheia au fost sesizați prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoana este căzută în șanțul de la marginea părții carosabile a DJ209D, între localitățile Stroiești și Zaharești.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că în jurul orei 17:00, un bărbat din Stroiești care se deplasa pe DJ209D, direcția Stroiești – Zaharești, a observat în șanțul de la marginea părții carosabile, între localitățile respective, o persoană căzută cu fața în jos. Apropiindu-se de persoana în cauză a observat faptul că aceasta nu prezintă semne vitale și l-a recunoscut ca fiind B. I. din Stroiești.
Bărbatul care a descoperit cadavrul a apelat SNUAU 112, la fața locului intervenind un echipaj medical din cadrul Ambulanței Suceava, care a constatat decesul persoanei în cauză.
Persoana decedată, B. I. în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Stroiești era cunoscută ca și consumator de băuturi alcoolice.
Cel în cauză nu prezenta urme de violență la nivelul corpului, neexistând indicii cu privire la comiterea vreunei fapte penale.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”.