Bărbat găsit mort pe podeaua băii comune din ”Blocul Groazei”, 48 A, din Suceava
În dimineața zilei de ieri, 27 august a.c., la ora 11:18, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că o persoană a fost găsită decedată în locuință, în baia comună a blocului 48 A din municipiul Suceava.
Deplasați la fața locului, în baia comună situată la etajul 2 al blocului 48A, cunoscut de suceveni ca ”Blocul Groazei”, imobil în care trăiesc multe familii, cu băi comune pe fiecare palier, a fost găsit un bărbat decedat, căzut pe podea. Acesta a fost identificat ca fiind un bărbat de 44 de ani, localnic.
Decesul bărbatului în cauză a fost constatat de către un echipaj SMURD care a stabilit diagnosticul „stop-cardio respirator prin asistolă, rigiditate cadaverică”.
S-a luat legătura telefonic medicul de familie, căruia i s-a prezentat situația de fapt, aceasta declarând că va elibera certificatul constatator de deces.
În cauză nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte de natură penală.