Bărbat înjunghiat în parcarea hotelului Bucovina

Astăzi, 29 noiembrie, în jurul orei 13:20, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la o agresiune petrecută în parcarea hotelului Bucovina din municipiul Suceava.

S-a constatat faptul că un bărbat de 23 ani din municipiul Botoșani, care anterior, în perioada aprilie – mai 2022 se adresase restaurantului hotelului, pentru a se angaja la bucătăria unității economice fiind refuzat, s-a prezentat astăzi, 29.11.2022, ora 13:15 la unitatea economică, având un comportament recalcitrant la adresa angajaților.

Un client de 38 ani din orașul Cajvana, aflat la o masă. a intervenit pentru a-l calma și l-a scos afară pe agresor, moment în care acesta a devenit violent fizic,  scoțând un cuțit și aplicând mai multe lovituri clientului de 38 ani.

Acesta a suferit mai multe leziuni prin înjunghiere fiind transportat la unitate medicală, constatându-se preliminar că leziunile au fost de natură a pune în primejdie viața victimei. Agresorul a fost identificat la fața locului, a fost încătușat și preluat în custodie de polițiști fără incidente, fiind transportat la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri.

De asemenea, în cadrul activităților de cercetare a locului faptei a fost identificat și cuțitul folosit la agresiune, urmând a fi completat și consolidat probatoriul și a se dispune măsuri procesuale. S-a întocmit dosar penal, cauza fiind preluată de către SIC IPJ Suceava sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune măsuri procesuale față de autor.

Foto: Monitorul de Suceava

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *