Mopan Suceava
Actualitate

Bărbat mort după ce o autoutilitară s-a ciocnit cu un autoturism, la Molid

Pompierii militari au intervenit astă noapte, după ora 24.00, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava la un accident rutier petrecut pe DN17 în interiorul localității Molid, orașul Frasin.

O autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, din care una a decedat

În autoutilitară se aflau două persoane, iar una dintre acestea,  un bărbat, conștient și cooperant, a necesitat îngrijiri medicale. Ulterior, a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare.

În autoturism se afla un bărbat încarcerat, în stare de inconștiență. Pompierii militari l-au extras și l-au predat echipajelor medicale și paramedicale, care au început imediat să îi aplice manevre de resuscitare.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, paramedicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *