Bărbat omorât aseară cu un cuțit înfipt în piept, în Piața Burdujeni

Aseară, pe la ora 18.00, Secţia Urbană de Poliţie Burdujeni a fost sesizată prin 112 de către un tânăr din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava  cu privire la faptul că tatăl său a fost înjunghiat în zona pieptului, în timp ce se afla în Piața Agroalimentară Burdujeni.

Cu ocazia primelor investigații a rezultat că Mihai Ioan  Tocilă, de 33 ani,  din municipiul Suceava, se afla în calitate de vânzător la un chioșc de produse casnice din Piața Burdujeni, iar Mihai G., de 65 ani, din aceeași localitate, a dorit să cumpere un produs.

Între cei doi a avut loc un schimb de replici urmat un conflict fizic, Mihai G. lovindu-l cu pumnul pe Mihai Tocilă iar la un moment dat acesta din urmă l-a înjunghiat pe bărbatul mai în vârstă cu un cuțit aflat pe tarabă în zona hemitoracelui drept, provocându-i o hemoragie care a condus la pierderea cunoștinței.

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava și transportat în Secția U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Suceava, unde a decedat în jurul orei 23.00.

În urma materialului probator administrat, procurorul criminalist a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Mihai Ioan Tocilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii „omor”, precum şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 ore, inculpatul fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Suceava.

În cursul zilei de astăzi, 2 mai 2020, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă, urmând a se raporta rezultatul.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *