Bărbat violent din Marginea încătușat după ce, beat fiind, și-a bătut soția și a înjurat polițiștii chemați să-l liniștească

Sâmbătă după amiază, pe la ora 17.40, poliţiști din cadrul Secţiei 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie de 48 ani, din comuna Marginea, cu privire la faptul că soţul ei provoacă scandal la domiciliu.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ei de 55 ani, a provocat scandal, adresându-i injurii și cuvinte jignitoare soției sale, după care a pătruns în interiorul locuinței și a distrus mai multe bunuri.

Femeia a încercat să vorbească cu soțul ei pentru a-l liniști, dar a fost lovită de către acesta.

Ca urmare a solicitat intervenția unui echipaj de poliție la fața locului pentru aplanarea conflictului și luarea măsurilor legale.

Pentru că bărbatul a continuat să se manifeste agresiv verbal față de soția sa, cât și față de polițiștii care   s-au deplasat la fața locului, s-a procedat la încătușarea acestuia și transportarea sa la Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie, loc în care a fost predat personalului medical de specialitate în vederea expertizării psihiatrice.

Femeia agresată  nu a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă la faţa locului, declarând că nu necesită acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

I s-a adus la cunoştinţă faptul că poate solicita emiterea unui ordin de protecţie, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, declarând că deocamdată nu doreşte să facă acest lucru.

În cauză urmează a se efectua cercetări faţă de mărgineanul de 55 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” și „violenţă în familie”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *