Mopan Suceava
Actualitate

Bărbatul din Pojorâta, salvat ca prin minune de sub cinci metri de pietriș. Pompierii au săpat timp de opt ore pentru a ajunge la el

Bărbatul peste care s-au prăbușit cinci metri de pietriș pe când curăța o fântână la Pojorâta a fost salvat, fiind extras de pompieri în viață, conștient și cooperant, după opt ore de eforturi susținute, pentru găsirea lui fiind folosit mai întâi un buldo-excavator iar mai apoi săpăturile fiind făcute manual.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava, maiorul Alin Găleată, a anunțat că, după aproximativ 8 ore de muncă asiduă, pompierii au reușit să ajungă la bărbatul peste care a căzut malul de pământ pe când curăța o fântână, la Pojorâta.

Din fericire, aceasta a fost găsit conștient și cooperant.

Victima, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a fost găsită la o adâncime de aproximativ 8 metri, fiind acoperită de un strat de pietriș de peste 5 metri înălțime.

În momentul de față, echipajul SMURD TIM se află pe drum spre UPU Suceava, unde va transporta victima.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *