Bărbatul mort în incendiul de la Rădăuți era orb și suferea de sindromul Down. Polițiștii spun că focul a pornit de la o lumânare aprinsă, nesupravegheată. Pompierii au opinie diferită
Polițiștii au oferit amănunte privind incendiul care a cuprins ieri o casă de pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuți, în care un bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața. Acesta era orb și suferea de sindromul Down. Focul a pornit de la o lumânare aprinsă de membrii familiei, lăsată nesupravegheată. Pompierii spun însă altceva.
În data de 23.01.2023, îaninte de ora 13.00, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe strada 1 Mai din localitate a izbucnit un incendiu, imobilul aparținând lui M.D. fiid cuprins de flăcări.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul ISU din Rădăuți cu două autospeciale cu apă și spumă pentru a stinge focul.
În interiorul locuinței, în momentul izbucnirii incendiului se afla L.G., de 60 de ani, persoană cu dizabilități, care nu a putut părăsi incinta fiind găsit decedat de către lucrătorii ISU.
Din primele verificări, a reieșit că incendiul a fost provocat de o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
Imobilul din Rădăuți, strada 1 Mai, aparține lui M.D., unde locuiește împreună cu concubina sa L.L. și cumnatul său L.G., victima tragediei.
Pe 23.01.2023, M.D. se afla la serviciu, la domiciliu rămânând concubina sa împreună cu L.G.. Acesta din urmă suferea de mai multe afecțiuni medicale, fiind orb și diagnosticat cu sindromul „Down”. Totodată avea probleme locomotorii și se afla în îngrijirea surorii sale, L.L..
În jurul orelor 12.55, în interiorul anexei gospodărești în care locuia L.G. a izbucnit un incendiu, pe când sora lui în casa de locuit, cu treburi gospodărești.
La momentul observării incendiului, L.L. a suferit un atac de panică, fiind preluată de către un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul municipal Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La sosirea echipajelor de pompieri la fața locului, ardea generalizat anexa gospodărească și o terasă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp și parțial două autovehicule. În interiorul locuinței a fost găsit corpul carbonizat al lui L.G..
În urma incendiului au ars casa de locuit confecționată din lemn cu învelitoare de azbociment, pe o suprafață de 80 mp, terasa din lemn cu învelitoare din policarbonat pe o suprafață de 20 mp, cât și parțial două autovehicule care se aflau în interiorul curții. De asemenea, au ars bunurile din locuință și mai multe documente.
În mod neobișnuit, pompierii au o opinie diferită, scriind în raportul lor că incendiul a pornit de la efectul termic al curentului electric, împrejurarea determinantă fiind aparate electrice lăsate nesupravegheate, locul focarului fiind dormitorul.
Valoarea pagubelor materiale nu a putut fi estimată iar imobilul nu era asigurat.
Pe timpul desfășurării intervenției la fața locului, traficul rutier pe strada 1 Mai a fost blocat pentru circa 2 ore, asigurându-se devierea pe rute ocolitoare.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală în cadrul căruia se vor efectua cercetări cu privire la infracțiunea de „distrugerea din culpă și „ucidere din culpă, cauză ce va fi soluționată procedural de către lucrătorii BIC Rădăuți.