Actualitate

Bătaie cu înjunghieri înțre puștani de 15 ani, foști colegi de școală, din Sfântu Ilie – Șcheia

Duminică seară, înainte de ora 22.00, liniștea comunității din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia a fost întreruptă  de un scandal ca în filmele cu bandele de adolescenți americani de sorginte hollywoodiană. Nu mai puțin de nouă  băietani, mai toți în vârstâ de 15 ani s-a încăierat în mijlocul străzii, unul dintre aceștia scoțând la iveală și un cuțit, cu care l-a lovit de mai multe ori pe un adversar.

Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că trei minori, toți în vârstă de 15 ani, in timp ce se aflau pe stradă în zona bisericii din localitate, au intrat in conflict cu un grup de alți șase tineri de vârstă similara, agresându-se reciproc, asupra celor trei fiind aplicate de către un agresor  și lovituri cu un briceag.

Din fericire, cele trei victime nu prezentau leziuni grave, deplasându-se singure acasă, autoritățile fiind sesizate de către părinți. Ulterior, aceștia au fost transportați la spital pentru evaluare și acordare de îngrijiri de specialitate.

Victimele au indicat autorii faptelor, pe care îi cunoșteau, patru dintre ei fiind foști colegi de școală dar și pe ceilalți doi agresori, de asemenea în vârstă de 15 ani.

Au fost demarate  activități de cercetare penală pentru individualizarea participației și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului. S-a stabilt că cel care a aplicat lovituri cu briceagul este un anume R.R., de 15 ani, din comuna Șcheia.

În funcție de rezultatele verificărilor, concluziile medico-legale și opinia procurorului de  caz se va realiza încadrarea juridică a faptelor și se vor dispune măsuri procedurale și procesuale.

La acest moment se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare.

 

Please follow and like us:

One thought on “Bătaie cu înjunghieri înțre puștani de 15 ani, foști colegi de școală, din Sfântu Ilie – Șcheia

  • Așa sunt educați cei din Sf Ilie și Scheia,l a școală nu se fac ore și e o debandada totala Ce fac profesorii,directoarea și părinții???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *