Bătaie între cheflii la Burla, după ce o căruță a dispărut în întuneric cu tot cu cal. A fost recuperat atelajul iar animalul a fost văzut umblând singur prin sat. Apelantul a fost amendat pentru lipsă declarație
În noaptea de 21 februarie a.c., pe la ora 00:30, polițiștii din cadrul SPR3 Marginea au fost sesizați prin 112 de către numitul C.V. 28 ani din comuna Volovăț, despre faptul că a fost lovit de către C.S., tot de 28 ani, din comuna Burla.
La 20.02.2021, în jurul orelor 23:00, C.V. s-a deplasat cu atelajul său hipo până la domiciliul lui C.D. din comuna Burla, pentru a consuma băuturi alcoolice.
Ajuns în fața casei acestuia din urmă, a lăsat nesupravegheat atelajul hipo în fața imobilului și intrat în locuința lui C.D., unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu acesta și cu C.S..
În jurul orelor 00:00, C.S. a ieșit din casă și a constatat că atelajul hipo și calul au dispărut din locul unde l-a lăsat. L-a întrebat C.S. unde este calul său, iar între aceștia a izbucnit în scandal, în urma căruia, C.S. l-a lovit pe C.V. cu pumnul în figură.
În urma investigațiilor efectuate, atelajul a fost identificat la o distanță de aproximativ 200 de metri de locul unde a fost lăsat nesupravegheat, fără cal în ham.
În urma discuțiilor purtate cu doi vecini ai gazdei, aceștia au declarat, că în jurul orelor 23:40, au observat o cabalină ce se deplasa singură, dinspre locuința numitului C.D. spre comuna Volovăț, iar la aproximativ 20 minute, după ce a trecut animalul, a trecut pe drum și numitul C.V., proprietarul acestuia, care se afla în stare avansată de ebrietate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”.
În cazul în care cabalina nu va fi identificată și înapoiată proprietarului, urmează a se extinde cercetările în funcție de rezultatul verificărilor.
Întrucât C.V. a încălcat prevederile Legii 55/2020 privind măsurile anti-pandemie covid, a fost sancționat cu amendă de 500 lei.