Bătaie între doi concubini din Moldovița, în timpul unui live cu rudele pe o rețea de socializare. Femeia, mai aprigă, și-a bătut iubitul. Iubitul a iertat-o

În zi de mare sărbătoare, Boboteaza sau Ziua Luminării cum se mai spune în popor, doi concubini s-au bătut în timpul unui live cu rudele, pe o rețea de socializare.

Se pare că ruda de pe rețeaua de socializare a aruncat sămânța de scandal în casa celor doi amorezi, iar femeia, mai iute la mânie, l-a pocnit pe bietul concubin, luându-l prin surprindere. Bărbatul a ajuns și la poliție, dar nu a dorit să depună plângere împotriva femeii, iubirea a învins.

Iată și fapta în prezentarea polițiștilor:

În ziua de 06.01.2020, în jurul orei 21.30,  cei doi concubini se aflau la domiciliul din comuna Moldovița. Femeia își urmărea o rudă pe o pagină de socializare, rudă care, la un moment dat, a început să-i adreseze lui bărbatului, dar și concubinei sale, injurii și alte cuvinte obscene. Din motive nebănuite și bruște, femeia l-a lovit pe concubin.

La scurt timp a sosit un echipaj ambulanțier, însă bărbatul a refuzat deplasarea la Spitalul Municipal Câmpulung – Moldovenesc.

În urma acestui eveniment, bărbatul a fost condus la Postul de Poliție Frumosu, unde i s-a luat o declarație de persoană vătămată. În urma audierii acesta a declarat în scris că nu dorește să depună plângere pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iertându-și iubirea vieții. De asemenea, acesta a precizat în scris nu dorește să i se întocmească un chestionar de evaluare a riscului, respectiv emiterea unui ordin de protecție în acest sens.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,violență în familie”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *