Actualitate

Bătaie între enoriașe, în curtea bisericii din Bălăceana

Ieri, înainte de ora 13.00, lucrătorii SPR 9 Șcheia au fost sesizați prin 112 de către o femeie de 40 ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în curtea bisericii din  comuna Bălăceana, a avut un conflict cu o vecină.

Polițiștii au stabilit că în data de 15.05.2023, în jurul orei 11:30, femeia reclamantă s-a deplasat împreună cu o vecină mai tânără, în vârstă de 26 ani la biserica din localitate pentru a face curățenie în curtea lăcașului de cult.

La un moment dat, femeia de 40 de ani a anunțat-o pe vecina mai tânără că vrea să plece deoarece are anumite probleme de rezolvat. Această însă s-a simțit deranjată că nu este ajutată să termine treaba.

Pe fondul discuțiilor în contradictoriu, între cele două s-a iscat o ceartă iar la un moment dat, enoriașa mai tânără a  lovit-o cu palma peste spate pe femeia de 40 de ani.

Aceasta nu a solicitat intervenția unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale dar a cerut să se efectueze cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare, formulând plângere penală.

Aceste cercetări urmează a fi continuate de lucrătorii din cadrul SPR9 Șcheia care a  întocmit dosarul penal.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *