Bătălie între neamuri pe moștenire, în Burdujeni Sat, pe strada Crângului
Ieri dimineață, pe strada Crângului din cartierul Burdujeni al municipiului reședință de județ, s-a iscat scandal mare. Două ramuri ale unei familii s-au încăierat revendicând un imobil locuit de o familie dar lăsat, se pare, moștenire, alteia.
Sâmbătă, înainte de ora 11.00, un tânăr de 19 ani a sesizat prin 112 faptul că Iulian H. de 41 ani, l-a lovit și a distrus mai multe bunuri la locuința din municipiul Suceava, strada Crângului, Burdujeni Sat.
Din verificările efectuate a reieșit că Eleonora H., de 62 ani, din mun. Suceava, a moștenit o casă bătrânească ce i-a aparținut mamei sale, la adresa indicată de strada Crângului și s-a deplasat în data de 06.04.2019, împreună cu nepotul ei Robert S., la locuința în cauză. Ajunși acolo, în timp ce se aflau în interiorul casei, Iulian H., pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, le-a spus să părăsească locuința întrucât este casa lui, apoi a luat un telefon mobil aparținând lui Robert S., l-a aruncat la pământ și l-a împins pe acesta.
Robert S. a depus plângere sub aspectul comiterii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe” și „distrugere”, iar Eleonora H. a depus plângere sub aspectul comiterii infracțiunii de „distrugere”, fiind întocmite dosare penale în acest sens.