Bătălii în Postul Mare, între oameni băuți. La Dolhasca, un tată a încasat bătaie de la propriul fiu
Postul Mare nu înseamnă mare lucru pentru unii suceveni care, dispuși să renunțe la alimente de frupt, n-ar renunța în ruptul capului la licorile care induc senzația de putere, cu atât mai mare cu cât burta nu mai este plină cu cărnăreturi, din motive de post, iar aburii alcoolului se urcă mai repede la cap.
Cel puțin două agresiuni pe fondul consumului de alcool s-au produs ieri după amiază și până seara, în Mitocu Dragomirnei, Păltinoasa iar de la Dolhasca un tată a ajuns la spital după ce a fost bătut de propriul fiu.
Astfel, pe 20.04.2019, ora 15:13, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, localnic, a fost agresat fizic de nişte persoane.
S-a constatat că acesta a mers la magazinul „I.F. Cojocariu Felicia” din comuna Mitocu Dragomirnei, unde a consumat băuturi alcoolice iar la plecare a avut un conflict verbal cu doi bărbați din localitate, unul de 54 de ani, celălaltde 41 de ani, care l-au lovit. La fața locului a sosit un echipaj medical din cadrul SAJ Suceava, care i-a acordat primele îngrijiri medicale persoanei vătămate.
În aceeași zi, pe la orele 20:30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost anunțați de către un tânăr de 27 de ani, din comuna Berchișești, că a fost agresat fizic.
Victima a relatat faptul că în jurul orelor 19:30, în timp ce se afla pe raza localităţii Păltinoasa, în apropierea zonei denumite „Podul Izvor”, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei discuţii în contradictoriu cu un localnic de 37 de ani, localnic, cel din urmă l-a lovit.
Cu mai multe ceasuri înainte, pe la ora 11.30 a zilei de 20 aprilie a.c., Poliția orașului Dolhasca a fost sesizată cu privire la faptul că la Spitalului Județean Suceava a fost adus de un echipaj al ambulanței un bărbat de 57 de ani, din Dolhasca.
S-a stabilit că anterior, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, între acesta și fiul său, de 27 de ani, din aceeași localitate, a avut loc un conflict spontan, care a degenerat în acte de violență, în urma cărora fiul și-a lovit tatăl.
În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale ce vor fi soluționate conform legii.