Evenimente

Bătrân de 82 de ani găsit înecat în râul Suceava

Ieri după amiază, după ora 15.00, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin cu privire la faptul că în spatele fostei fabrici de in, pe râul Suceava, plutește o persoană în apă, cu fața în jos.

Polițiștii au stabilit că trupul neînsuflețit care plutea la vale pea pa râului Suceava a fost văzut mai întâi de un localnic,  care a apelat la 112.  La fața locului au sosit echipaje din cadrul SMURD Suceava care au scos înecatul din  apă,  fiind constatat decesul. Asupra persoanei decedate, un bătrân de aproximativ 80 de ani, nu au fost găsite acte de identitate sau alte documente care să ajute la stabilirii identității.

Decedatul era îmbrăcat cu pantaloni tip raiat de culoare albastru închis, geacă din material textil de culoare maro, cămașă și bluză de culoare albă, iar în picioare purta bocanci de culoare negru cu galben.

Cadavrul a fost transportat de către SC Efemer la  morga Spitalului Judeţean Suceava, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

S-a stabilit, pe baza hainelor cu care era îmbrăcat  cât și a semnalmentelor acesteia că este vorba despre  A.C., de 82 ani, din municipiul Suceava.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *