Bătrân de 85 de ani din Zvoriștea, mort după ce s-a răsturnat cu tricicleta electrică
Duminică după ora 14.00, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin 112 despre faptul că a găsit o persoană decedată pe marginea drumului comunal DC 55 din extravilanul satului Dealu, comuna Zvoriștea.
Polițiștii ajunși la locul accidentului, în zona „Bărănci” din extravilanul satului Dealu, cadavrul unui bătrân căzut lângă o tricicletă electrică. S-a stabilit că persoana decedată este G.C. de 85 de ani, din satul Buda, comuna Zvoriștea.
În dimineața zilei de 08.06.2025, în timp ce se deplasa cu tricicleta electrică pe DC 55 care face legătura între satele Călinești și Dealu, cel mai probabil din cauza faptului că sectorul de drum pietruit era denivelat, fiind formate șanțuri, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, tricicleta s-a răsturnat, bătrânul fiind proiectat pe marginea drumului.
Medicul de pe ambulanța SMURD a constatat decesul lui G.C. la ora 15:00. Cadavrul a fost preluat și transportat în vederea efectuării autopsiei medico-legale.