Bătrână de 76 de ani omorâtă pe trecerea de pietoni la Dumbrăveni, de o șoferiță de 27 de ani din Suceava
La 06.08.2021, în jurul orelor 14:40, A.M. o șoferiță de 27 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul marca BMW pe DN 29, pe raza localității Dumbrăveni, dinspre Salcea spre Dumbrăveni, în momentul în care a ajuns la o trecere pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător cu indicatoare și marcaje rutiere, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 76 de ani, din comuna Dumbrăveni, care se afla în traversarea regulamentară a drumului.
În urma accidentului pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, unde, la orele 16:40 a decedat datorită gravelor leziuni interne.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.