Bebeluș intoxicat cu nitriți din apa de la fântână, la Arbore
La data de 03.01.2025, pe la orele 22:00, Postul de Poliție Arbore a fost sesizat de către Spitalul Municipal Rădăuți, cu privire la faptul că în aceeași zi s-a prezentat la UPU, o femeie din comuna Arbore, împreună cu băiețelul ei de 3 săptămâni, care a fost diagnostigat ca intoxicat cu nitriți.
În urma verificărilor efectuate am stabilit faptul că în data de 03.01.2025, orele 05.00 femeia a observat că cel mic nu se simțea bine, motiv pentru care a solicitat intervenția ambulanței.
Copilul, împreună cu mama sa au fost trasportați la UPU a Spitalului Rădăuti, bebelușul fiind dignosticat ca intoxicat cu nitriți din apă.
Mama acestuia a declarat că de la externarea copilului, până în prezent nu a putut alăpta, motiv pentru care i-a dat copilului lapte praf cu apă din fântâna locuinței.
Băiețelul, împreună cu mama sa au fost transferați la Spiallul de pediatrie din Iași.
În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.