Belea mare: nici Elon și nici Angelina nu au venit la petrecerea de Halloween din casa lui Dracula

Na belea! N-a venit la ”Castelul lui Dracula” de la Bran nici multimiliardarul  Elon Musk și nici diva Angelina Jolie, să petreacă de Halloween. Au venit în schimb alții cu duiumul, chiar și, am văzut la televizor, un cetățean american care a fost cândva șoferul lui Musk. Ministrul Afacerilor Interne a confirmat: Multimiliardarul nu a intrat zilele acestea și nici mai înainte de fapt, în perimetrul mioritico – draculian. Și nici marea actriță hollywoodiană.

Angelina Jolie s-a filmat, în timpul în care ar fi trebuit să se distreze la Castelul Bran, la shopping în Los Angeles, de cealaltă parte a planetei. Tot atunci, Elon Musk dădea probabil afară pe șefii de la Twitter, umblând prin birouri cu chiuveta în brațe.

Au mers în schimb la Bran jurnaliști și jurnaliste cu duiumul de la toate televiziunile importante, să vâneze cel mai mic amănunt al petrecerii secolului de Haloween, în țărișoara noastră dragă. Din interior persoane binevoitoare le-au transmis acestora, capturi video, dar fără Elon și Angelina,  exploatate la maxim de analiștii din studiourile televiziunilor centrale.

Desfășurări impresionante de logistică ale mass – media autohtone, trei – patru zile de pregătire prealabilă psihologică a educatului public autohton pentru evenimentul ce urma să se întâmple: prezența celor două notorietăți planetare, nu petrecerea în sine a angajaților sau amicilor lui Musk. Iată că știrea cu puternic impact emotional și national, s-a transformat până la urmă, într-un un puternic fâs.

Cât despre mitul inventat de Bram Stoker, cu acel minunat vampir national, Dracula, care ne-a făcut celebri în întreaga lume, mai abitir decât Nadia, Gică Hagi, Simona Halep și chiar Ceaușescu, îmi permit să spun câteva cuvinte:

Poziționarea castelului în celebra carte este, citez: ”la frontieră, prin pasul Bârgăului (Borgo, în original, n.tr.) ajungi chiar în Bucovina”. Lectură plăcută, cartea este la îndemâna oricui, prin librării și anticariate.

Nu trebuie să ne mâniem pe faptul că Elon Musk și ceilalți americani nu au fost atenți la detalii. În fapt, a existat un Vlad Țepeș, rău de felul lui, oamenii  așa l-au ținut minte, iar pe tacsu, lumea îl știa de Vlad Dracul fiindcă fusese făcut de unguri cavaler al ordinului dragonului. Țepeș nu a călcat în viața lui pe la Bran și cel mai probabil, nici nu știa de existența castelului, neavând hărți la dispoziție ori google search.

Real este doar că acum, acest imobil aparține unei persoane private, Dominic de Habsburg, urmașul principesei Ileana, fata cea mică a regelui Ferdinand al României. Iar acest domn Dominic, ca orice proprietar, poate să-și închirieze propria casă oricui are chef.

 

Dar să revin la oile noastre, cele bucovinene. Acum vreo doispezece ani, când marele fotbalist era pe caii cei mai mari, un oficial de-al nostru a anunțat că Lionel Messi își va petrece Paștele în Bucovina. Toată presa locală și nu numai, a difuzat breaking news-ul.

A venit Messi la Suceava atunci? Nicidecum! S-a prăbușit Bucovina și presa ei din cauza acestui fake news? Nicidecum!

Hai România!

Foto: Wikipedia

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *