Mopan Suceava
Evenimente

Beți la volan la limita comei alcoolice, pe șoselele din județul Suceava. Exemple din Dumbrăveni, Fântânele și Arbore

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a oferit, în ultimul buletin informativ care a fost făcut public, mai multe exemple referitoare la indivizi care s-au urcat băuți la volan, unii dintre aceștia, la limitat comei alcoolice.
Este grav faptul că toate cele trei situații prezentate ca exemple s-au petrecut în decursul unei singure zile, 11 noiembrie 2018, într-un interval de mai puțin de 10 ore, pe drumurile publice din județul Suceava. Am selectat doar situațiile relevante, din comunicatul de presă al Poliției:

La 11.11.2018, ora 08.50, o patrulă din cadrul Postului de Poliţie Dumbrăveni a oprit pentru control pe DN 29, din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 11.11.2018, în jurul orei 13.20, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe raza comunei Fântânele, un bărbat de 58 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.
În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 58 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 11.11.2018, în jurul orei 19.10, o patrulă din cadrul Poliției orașului Solca a identificat la intersecția DJ 209J, cu DJ 178, din comuna Arbore, un autoturism care a distrus gardul unui imobil și pe conducătorul auto, un localnic de 38 de ani, care prezenta leziuni, motiv pentru care, a fost solicitat un echipaj de ambulanță ce i-a acordat îngrijiri medicale, însă, conducătorul auto a refuzat să fie transportat la spital pentru investigații.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a avut un comportament agresiv, motiv pentru care, a fost încătușat și condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În toate cauzele s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *