Mopan Suceava
CulturalEvenimente

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” în cadrul Programului Centenarul Bibliotecii (1923-2023)

Joi, 18 mai a.c., la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului Cărturari ai epocii moderne. I. G. Sbiera (1836-1916), semnat de dr. Elena Pintilei, bibliograf în cadrul Biroului informare bibliografică, Fond Bucovina.

La împlinirea a 100 de ani de existență, Biblioteca Bucovinei aduce un pios omagiu cărturarului I. G. Sbiera, cel care astăzi este patronul spiritual al instituției.

Volumul Cărturari ai epocii moderne. I. G. Sbiera (1836-1916), semnat de Elena Pintilei, reprezintă un act de restituire a unei pagini valoroase din viața și activitatea celui care a fost istoric, filolog, folclorist, memorialist, membru fondator al Academiei Române, profesor și custode de bibliotecă, al cărui nume este strâns legat de sistemul de învăţământ secundar şi universitar din Bucovina, de istoria bibliotecilor particulare și publice din spaţiul bucovinean, precum și de aceea a Bibliotecii Universitare din Cernăuți.

Despre autor și volum vor vorbi prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, prof. univ. dr. Ștefan Purici și prof. univ. dr. Florin Pintescu. Amfitrion al evenimentului va fi dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, managerul Bibliotecii Bucovinei.

Evenimentul este organizat în cadrul Programului Centenarul Bibliotecii (1923-2023), de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, sub egida Consiliului Județean Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *