Mopan Suceava
CulturalEvenimente

„Biblioteca – spațiu al informării, cercetării și inovării”, Conferința Națională a Asociația Bibliotecarilor din România, a XXXII-a ediție, la USV

În zilele de 31 august, 1 și 2 septembrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca academică suceveană și Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) organizează, împreună cu Arhipescopia Sucevei și Rădăuților, Biblioteca Județeană „I. G. Sbiera”, Muzeul Național al Bucovinei, Mănăstirea Dragomirna, cea de a XXXII-a ediție a Conferinței Naționale a ABR, având ca temă: „Biblioteca – spațiu al informării, cercetării și inovării”.

Un număr important de instituții culturale și administrative s-au alăturat organizatorilor principali, devenind partenerii acestei ediții: Alianța Franceză din Suceava, Consiliul Județean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Casa de Cultură a Studenților, Teatrul Național „Matei Vișniec”, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.

Sponsorii naționali ai evenimentului sunt: Softlink, Liberty, Editura Niculescu, Biblioteca Transforming Libraries, Cloud Liberty, Elsevier, Romdidac, EBSCO Information Services, IME – Tinread, Enformation, Prior, Lamserv, iar principalii sponsori locali ai Conferinței sunt: AQUA Carpatica, Tipografia Lidana, C.A.R. Învățământ Fălticeni, Sindicatul Salariaților din Învățământul Preuniversitar Suceava, Căruța cu Plăcinte, Casa Bucovineană, Produs în Bucovina – Casa Larisa, Belpan, Lapterra, Asociația MISENO – Sfântul Apostol Onisim.

Partenerii media asigură diseminarea informațiilor atât la nivel local, cât și la nivel național.

Manifestarea se desfășoară în format hibrid și reunește peste 250 de bibliotecari, profesori, cercetători, studenți din 11 țări (România, Republica Moldova, Ucraina, Cehia, Spania, Serbia, Italia, Croația, Ungaria, Georgia, Norvegia) și principalele centre universitare ale țării: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Galați, Brașov, Constanța, Târgu Mureș, Sibiu, Craiova, Alba, dar și din județele Neamț, Giurgiu, Bistrița, Botoșani, Ilfov, Bihor.

Deschiderea oficială a Conferinței Naționale ABR va avea loc miercuri, 31 august, începând cu ora 09:30, în Aula Magna a USV, Corp A.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *