Mopan Suceava
Evenimente

Biciclistă de 68 de ani din Vicovu de Sus, victimă colaterală într-un eveniment rutier provocat de o șoferiță neatentă, în care au fost implicate trei mașini

Ieri dimineață, pe la ora 09.50, o șoferiță de 42 ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce a pus automobilul VW pe strada Ștefan cel Mare, din localitate, dorind să efectueze manevra de întoarcere, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului VW Touareg condus de către un bărbat  de 52 ani, din comuna Putna, ce circula regulamentar dinspre Putna către Vicovu de Jos. Conducătorul autoturismului VW Touareg a încercat să evite coliziunea, a virat dreapta, după care a intrat din nou pe partea carosabilă, unde a acroșat cu partea laterală o femeie de 68 ani, din localitate, care  se deplasa regulamentar pe bicicletă, după care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un alt autoturism VW PASSAT, parcat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistei care a fost transportată cu un echipaj al ambulanței la Spitalul Municipal Rădăuţi.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind de 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *