Bicicliști vârsnici, răniți în accidente rutiere la Costâna și Zvoriștea

Aseară, în jurul orei 17.35, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209D din localitatea Costâna, un bărbat de 35 de ani din comuna Șcheia a surprins și accidentat un bărbat de 71 de ani din comuna Todirești, care se deplasa pe bicicletă și care, a  pătruns pe DJ 209D de pe un drum neclasificat. Din accident, a rezultat rănirea biciclistului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Un alt accident în care a fost implicat un biciclist s-a produs un ceas mai târziu, în jurul orei 18.30, la Zvoriștea. În timp ce conducea o autoutilitară ce tracta o betonieră pe DN 29A din localitate, un bărbat de 34 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, s-a angajat în depăşirea bicicletei conduse de un localnic de 68 de ani, ocazie cu care, pe fondul nepăstrării unei distanțe regulamentare, l-a acroșat. Din accident, a rezultat de asemenea rănirea biciclistului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În ambele cazuri, șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-au întocmit dosare penale, ce vor fi soluționate procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *