Bilanțul de final de an al primarului Sucevei, Ion Lungu

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a prezentat astăzi, în ultima conferință de presă din acest an, un raport de activitate conținând împlinirile dar și neîmplinirile municipalității sucevene, pe parcursul anului 2018.
Redăm în cele ce urmează o prezentare succintă a principalelor provocări pe care și le-a asumat Primăria municipiulu Suceava în acest an, așa cunm au fost ele prezentate de primarul Ion Lungu, pe capitole:
El arată că în ceea ce privește proiectele europene, au fost depuse de către Primăria Suceava proiecte în valoare de 42.971.255,72 euro, reprezentând:
– 55 autobuze electrice;
– Construirea Centrului Multifuncțional Arta Ițcani;
– Construire Grădiniță Burdujeni-Sat, la Școala Generală nr. 6;
– Construire Grădiniță nouă în zona centrală, pe strada Dobrogeanu Gherea;
– Construire Grădiniță nouă în cartierul Ițcani în curtea Școlii Generale nr. 7;
– Reabilitare clădiri la Colegiul Tehnic Petru Mușat;
– Construire Corp laboratoare la Colegiul Național Petru Rareș;
– Creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei Municipiului Suceava;
– Proiect digitalizare primărie pe POCA.

Au fost finalizate proiectele pe fonduri elvețiene :
– Modernizare iluminat public cu lămpi tip LED – proiect finalizat, din economii, acesta a fost extins și la școli, unde a fost finalizată licitația;
– S-au achiziționat 11 mașini electrice din care 2 furgonete și 2 autospeciale .

S-a inaugurat Zona de Agrement Tătărași, cu locuri de joacă pentru copii, terenuri de minigolf, un foișor, un debarcader cu bărci și hidrobiciclete, terenuri de sport, fântână arteziană, clădiri administrative și cafenea. De asemenea, s-au amenajat spațiile verzi prin plantarea de plante și arbuști ornamentali.

S-a reabilitat Statuia Ecvestră a voievodului Ștefan cel Mare, de la Cetate, fiind făcute inclusiv amenajările în jurul statuii.

S-a modernizat Piața din Burdujeni; s-a finalizat lucrarea de investiții privind încălzirea Pieței Centrale, tronsonul destinat producătorilor autohtoni.

Au demarat lucrările de extindere gazului metan în Burdujeni-sat, anul viitor vor fi racordate la gaz metan primele străzi din Burdujeni-sat.

S-au finalizat 4 blocuri ANL in zona Metro și s-au repartizat 80 de locuințe tinerilor .

S-a licitat și semnat contractul pentru primele 5 autobuze electrice, pe fonduri elvețiene. Vor sosi la Primărie până la sfârșitul lunii martie.

A fost aprobat proiectul pentru un pod nou peste râul Suceava, a fost licitat, iar astăzi, 19.12.2018, s-a semnat contractul.

La capitolul reabilitare străzi, s-au turnat covoare asfaltice pe străzile: str. Vasile Bumbac; str. Curtea Domnească; str. Ion Irimescu; str. Mircea Damaschin; reparații axul principal Obcini.

În ceea ce privește asfaltare străzilor noi de pământ, pe strada Mihail Sadoveanu lucrările sunt în curs de finalizare iar pe strada Bogdan Vodă, lucrările au fost finalizate.
S-a realizat reabilitarea prin asfaltare a parcării MPO Mărășești ( lângă Catedrală) și parcarea de pe bulevardul 1 Mai (vis- a vis de sediul IPJ, lângă Direcția Silvică).
S-au creat noi locuri de parcare; s-au trasat noi treceri de pietoni în vederea fluidizării traficului și marcarea cât mai vizibil a celor existente fiind marcate cu material bicomponent roșu și alb; s-au finalizat lucrările de modernizare a Parcului Vladimir Florea.

În Cartierul Europa s-a asfaltat strada Paris și se lucrează la racordarea cu energie electrică a cartierului.
O altă acțiune importantă la nivel municipal dusă la bun sfârșit anul acesta a fost realizarea studiului de trafic în municipiul reședință de județ.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată în Consiliul Local, urmând a se stabili data de la care se intra in vigoare.
S-a propus ca direcția de mers (pe trei benzi) să fie dinspre Stațiunea de Cercetări – Spital – Primărie – Tribunal – Parcul Central – Giratoriu parcare subterană – str. Petru Rareș (Piața Mare) – Autogară – Modern – Catedrală – Nordic – Lidl – OMV, închizându-se bucla. Mijlocul de transport în comun va avea o bandă specială și va circula în sens invers.

S-a reabilitat cu fonduri guvernamentale digul de pe râul Moldova de la Berchișești, de unde se alimentează cu apă orașul Suceava.
Au fost înaintate lucrările la mansardarea Școlii Generale nr. 10 pentru a beneficia de încă 8 săli de clasă, cu o capacitate de 250 de copii. Lucrarea va fi finalizată până la sfârșitul anului școlar.
S-a semnat contractul de salubritate privind ”Delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului de salubritate menajeră în municipiul Suceava” și a fost demarată campania de colectare selectiva a deșeurilor în municipiul Suceava.
A fost finalizat și aprobat Registrul Spațiilor Verzi, în Municipiul Suceava.

A fost sprijinit financiar Spitalul Județean de Urgență Suceava cu 1.000.000 lei.

A fost sprijinit sportul județean sucevean – handbal, fotbal și celelalte ramuri sportive.
Au fost sărbătorite 112 cupluri care au împlinit 50 ani de căsătorie.
Au fost sprijinite unitățile de cult – Cea mai mare sumă de 1.000.000 lei pentru noul sediu al Seminarului Teologic Ortodox Suceava; 700.000 lei pentru Catedrala Nașterea Domnului Suceava, pentru începere lucrări pictură și 500.000 lei pentru Sala de sport Filadelfia.
A fost demarat proiectul de modernizare a ștrandului de la Ițcani. Au fost aprobați indicatorii tehnico – economici în Consiliul Local. Se lucrează la proiectul tehnic.
La inițiativa municipalității a fost aprobata Legea și normele metodologice ,pentru transferul unor nor suprafețe de păduri parc, în zona Șipote și Pădurea Zamca.

Au fost semnate sau reconfirmare acorduri de înfrășire cu orașe importante:

Pe data de 10 februarie 2018 s-a semnat acordul de Acordul de înfrățire cu Primăria orașului Soroca din Republica Moldova. Pe 7 mai 2018 s-a semnat Acordul de înfrățire cu Primăria orașului Bethlehem din Palestina iar pe 7 septembrie 2018 s-a reînnoit semnarea acordului de înfrățire cu Primăria orașului Laval din Franța.

În ceea ce privește Sărbătorirea Anului Centenar, au fost organizate mai multe acțiuni precum ”630 de ani de la prima atestare documnentară a orașului Suceava”, Zilele Teatrului municipal ”Matei Vișniec”, ”Zilele orașului Suceava”. De asemenea, au fost finațate proiectele Festivalul Internațional de Artă Medievală, Lira de aur, Paște în Bucovina, Crăciun în Bucovina, Revelion în aer liber, etc.

În luna septembrie a anului 2018, la invitația Institutului Cultural Român, Teatrul Municipal Matei Vișniec a reprezentat Suceava la Paris și Laval cu prilejul sărbătoririi Limbii Române susținând 3 spectacole de teatru în Sala Bizantină a Ambasadei României de la Paris.
Sub genericul –Ziua Bucovinei – manifestările dedicate Unirii Bucovinei cu România au debutat cu: inaugurarea Statuii Ecvestre a lui Ștefan cel Mare, continuând cu ceremonialul de dezvelire a bustului artizanului unirii, Iancu Flondor; s-au dezvelit plăci aniversare (la Primărie, Centrofarm – fosta graniță dintre Ducatul Bucovinei și Regatul României) și a fost
reabilitat Monumentul Eroilor din cimitirul bisericii din Burdujeni-sat.
Primarul Ion Lungu a notat și faptul că pentru al doilea an consecutiv, municipiul Suceava a obținut titlu de ”excelență în administrație” la nivel național, în 2018 titlul fiind obținut pentru ”Excelența în iluminat public și eficiență energetică”.

De asemenea, Ion Lungu a punctat și faptul că la începutul acestei săptămâni a fost semnat la Suceava acordul cadru al asociației ”Moldova se dezvoltă”, document asumat de primarii din Iași, Piatra Neamț , Roman, Botoșani, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Suceava

Edilul șef al municipiului Suceava, Ion Lungu, a recunoscut și câteva nerealizări, vizând în principal întârzieri la lucrările de reparații strâzi, cauzate de lipsa forței de muncă; întârzieri la lucrările din Cartierul Europa la rețelele de apă și canalizare și la rețeaua de energie electrică; faptul că nu s-a reușit în acest an transferul pădurilor parc către municipalitate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *