Mopan Suceava
Evenimente

BISERICA SFÂNTUL SPIRIDON DIN CARTIERUL GEORGE ENESCU DIN SUCEAVA VA FI SFINȚITĂ SÂMBĂTĂ. SLUJBA DE SFINȚIRE VA FI OFICIATĂ DE IPS PIMEN

Sâmbătă, 1 septembrie a.c., va avea loc slujba de sfințire a Bisericii cu hramul Sfântul Spiridon din cartierul George Enescu, un locaș de cult creștin ortodox cu o arhitectură deosebită, care va deveni, cu siguranță în timp, un reper pentru spiritualitatea creștină din Suceava.
Preotul PAROH Sorin – Toader Clipa a transmis o invitație adresată tuturor celor care vor dori să participe la slujba de sfințire, pe care o transcriem în cele ce urmează:
”Cu frățească dragoste, Parohia Sf. Spiridon din Suceava vă invită să participați la Sfințirea Bisericii noastre (Str. Lazăr Vicol, nr. 2 A – Cartierul George Enescu) care va avea loc sâmbătă, 1 septembrie 2018, Anul Nou Bisericesc.
Slujba de sfințire va fi oficiată de Î.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți, începând cu orele 9,00.
Vă așteptăm cu multă bucurie,
Pr. Paroh Sorin-Toader CLIPA”
Părintele Sorin – Toader Clipa a arătat că Parohia Sf. Spiridon, Protopopiatul II Suceava a fost înființată prin decizia Arhiepiscopiei cu nr. 2606 din 23 noiembrie 2000. Sfințirea locului viitoarei biserici s-a făcut în 17 martie 2001. În anul 2002 s-a construit un lumânărar din piatră de râu cu o clopotniță din lemn. Lucrările de construire a bisericii, proiectată de arhitectul Gheorghe Bratiloveanu în colaborare cu inginerul dr. Gheorghe Gemeniuc au început în primăvara anului 2005 iar zidirea propriu-zisă a edificiului a demarat în vara anului 2006. Arhitectura bisericii aparține stilului bizantin în plan triconic cu abside laterale strânse și cu turlă octogonală deschisă peste naos. Arcele din naos sunt realizate din piatră și cărămidă aparentă.
Părintele Clipa a arătat că la zidirea bisericii au lucrat meșterul zidar – pietrar Dumitru Blaga, cioplitorii în piatră Gavril Pohoață și Costică Onuț, alte echipe de meseriași precum și consilieri parohiali voluntari. ”Sprijin financiar constant am avut din partea Consiliului local și a primarului Ion Lungu care s-a implicat permanent, cu mijloacele avute la îndemână, ca acest proiect să fie finalizat. Am avut un mic sprijin financiar și din partea Consiliului Județean. Sprijin moral și financiar consistent am avut și din partea vrednicului părinte arhimandrit Iustin Pârvu. Ne-am bucurat în fiecare an de prezența ierarhului locului dar și a regretatului arhiereu Gherasim Putneanul”, a transmis părintele Sorin Toader Clipa.
La împlinirea a 240 de ani – pe 12 octombrie 2017- de la moartea voievodului Grigore al III-lea Ghica, martir al Bucovinei, la inițiativa părintelui paroh și a consiliului parohial a fost înălțat un bust sculptat de Gavril Pohoață al voievodului martir, care a fost amplasat sub streașina bisericii. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Pimen Suceveanul a săvârșit o emoționantă slujbă de pomenire a voievodului iar profesorul universitar doctor Mihai Iacobescu a rememorat moartea tragică a domnitorului moldovean care s-a împotrivit răpirii părții de miază-noapte a Moldovei de către Imperiul Habsburgic.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *