BMW avariat la Cajvana de doi cai scăpați de sub control cu tot cu atelaj. Căruțașul a fost și el accidentat în derularea evenimentului

Luni după amiază, pe la  orele 14:20, cadrele Poliției Cajvana au fost sesizate prin 112 de către un tânăr de 26 ani din  localitate cu privire la faptul că un atelaj cu  doi cai i-au avariat autoturismul parcat în faţa porţii.

S-a stabilit că proprietarul atelajului este  un bărbat de 62 ani din oraşul  Cajvana care a relatat faptul că în jurul orelor 14:00 se afla la locuința unui  cetățean cu atelajul său pentru a încărca două pubele cu deşeuri. La un moment dat, după ce a fost aşezată o pubelă în atelaj, caii s-au speriat şi au luat-o la goană către drumul public. Proprietarul acestora a încercat să oprească atelajul fiind însă  prins sub acesta şi tras până la poarta de acces. Ulterior caii târând după ei faetonul au pornit în viteză pe drumul public acroşând în goana lor autoturismul  BMW parcat în faţa locuinţei şi proprietatea tânărului care a făcut sesizarea la 112. În cele din urmă s-a reuşit imobilizarea atelajului de către oamenii care au ieșit în drum să oprească și să liniștească animalele.  

S-a solicitat sprijin echipajului de ambulanţă în vederea acordării de îngrijiri medicale proprietarului cailor și atelajului, care a fost transportat la spitalul municipal Rădăuţi cu diagnosticul „fractură antebraț stâng” urmând a fi continuate investigaţiile medicale .

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Cajvana sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuţi.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *