Mopan Suceava
Actualitate

Bosquito concertează la Festivitatea de absolvire USV 2025, joi 5 iunie de la ora 20.00

Casa de Cultură a Studenților din Suceava și Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava  anunță un concert de excepție susținut de trupa Bosquito, joi, 5 iunie a.c., începând cu ora 20:00, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

Evenimentul face parte din Festivitatea de absolvire a promoției 2025 și marchează finalul unei zile pline de emoții. Seara promite să fie una memorabilă, cu muzică live și o atmosferă memorabilă.

Bosquito este o formație fondată de Radu Almășan, recunoscută pentru stilul inconfundabil de fusion rock latin și influențe variate: de la muzică balcanică, până la elemente simfonice și de rock alternativ. Între 2002-2005, trupa a lansat o serie de hituri care au ajuns pe primele poziții ale topurilor din România, iar după o pauză de câțiva ani, au revenit în forță pe scena muzicală autohtonă.

În ultimii ani, trupa Bosquito s-a concentrat pe aparițiile live, devenind un veritabil artizan al ideii de industrie muzicală autentică. Prezența lor la Suceava garantează o seară plină de ritm, emoție și bucurie.

Organizatorii invită toți iubitorii de muzică live și distracție să se alăture acestui concert spectaculos!

Intrarea este liberă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *