Botezul Domnului Iisus și Sfințirea Apelor în toate bisericile creștine ortodoxe din Suceava

Sărbătoarea Botezului Domnului Iisus Hristos, Boboteaza sau Iordanul, cum este denumit, în diferite feluri  acest mare eveniment din calendarul creștin, a fost pentru sucevenii  creștinii ortodocși de tit nou, o zi așa cum se așteptau să fie. Zăpadă îndeajuns, cruci de gheață, în comunitățile în care este o astfel de tradiție, ”gerul Bobotezei”, peste tot. Nu prea mare, atât cât să știm că suntem la cumpăna dintre ani, că se sfințesc apele care pornesc într-un nou ciclu al naturii iar pentru credincioși, se sfințește apa devenită ”aghiazmă mare”, bună tot anul pentru a lecui de boli oamenii și animalele, pentru a feri casele de influențe nefaste, pentru a curăța trupul, când vin ispite mai mari.

Curțile bisericilor ortodoxe de rit nou din Suceava și din întreg județul nostru au fost neîncăpătoare pentru mulțimile de enoriași veniți de acasă cu carafe din sticlă cu busuioc înăuntru, cu ulcioare și, după caz, cu pet-uri mai mari sau mai mici.

Vechile ciubere din lemn în care se sfințea aghiazma până acum câțiva ani au fost înlocuite cu butoaie mari din plastic de diferite culori iar la Biserica Sfântul Gheorghe al Mănăstirii Sfântul Ioan apa a fost sfințită în deja știutul recipient din oțel inoxidabil ce are o capacitate de câteva mii de litri, ca să fie aghiazmă pentru toată lumea.

Fiind un an bun, pompierii voluntari de la Bosanci au decupat și măiestrit cruci mari din gheața iazului pe care le-au oferit, conform tradiției, parohiilor doritoare, printre care și Bisericii cu hramul Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, știută ca Biserică a Pompierilor din Suceava.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oficiat la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava slujba de sfințire a apei, binecuvântând mulțimea de credincioși, cu buchetul de busuioc muiat în aghiazmă, roată împrejurul bisericii.

La Biserica Sfânta Înviere, ”Trei clopote”, cum este știută în oraș, au venit să ia aghiazmă mare sute de creștini ortodocși din zona centrală a Sucevei, din fața Troiței Eroilor alăturată lăcașului de cult.

La Biserica de lemn cu hramul Sfântul Antonie cel Mare de lângă Piața Mică, în cartierul George Enescu, ograda nu a putut cuprinde pe toți credincioșii și pentru că, în mod tradițional, în curte se amenajează un șir lung de mese unde credincioșii veniți la slujba de dimineață așează carafele pregătite cu buchet de busuioc înăuntru, pentru a primi apa sfințită de preoți.

Pentru creștinii ortodocși de rit nou, mâine, 7 ianuarie, cu prăznuirea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, se încheie sărbătorile de iarnă. Pentru credincioșii ortodocși de rit vechi, încep sărbătorile Crăciunului.

La mulți ani!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *