Bradul de Crăciun
Mă uit și nu-mi dau seama cum un brad atât de frumos a ajuns, retezat, la mine în sufragerie. Căutând prin zona piețelor din orașul nostru miros de cetină, am primit după ceasuri bune de analiză a ofertelor pădurarilor, o revelație. Dacă nu divină, cel mult rezonabilă moral.
De o parte și de alta a tuturor aleilor care merg spre piețele orașului nostru, oacheși comercianți oportuniști ai crengilor, conurilor, coroanelor făcute din ramuri de conifere, brăduți mai mult sau mai puțin falnici, pentru bugetul fiecărui orășean de la bloc, își etalează marfa, în aceste zile pline de spirit al Crăciunului.
Brazii din Danemarca, mai îndesați în crengi și cu prețuri mai occidentale, tronează ostentativ printre coniferele autohtone. Sunt frumoși, deși și crescuți în pepiniere, prețul fiecăruia dintre aceștia apropiindu-se de cel al unui metru cub de lemn de foc. Acolo este însă îmbulzeală mare, fiindcă opiniile celor care aleg pomul de Crăciun au strânsă legătură cu habitaclul în care acesta va fi așezat. Mai mare, mai mic, mai larg, mai suplu, cererea pentru brazii din Danemarca este mare dar inepuizabilă.
Brazii din România sunt mai săraci în ramuri, sunt crescuți în pepiniere unde solul nu le permite să-și înfoaie cetinile ca frații lor de pe malul Mării Baltice. Cei răpiți din pădure de oacheșii comercianți nu au pedigri. Dar dacă nu vor fi primiți în casele noastre, nici brazii din Danemarca, nici cei din pădurile Bucovinei, nu vor avea decât soarta umilă sortită tuturor deșeurilor de pe planetă. Vor putrezi prin gropile de gunoi ale orașelor.
Hans Christian Andersen, scriitorul național al Danemarcei, denumit câteodată ”Andersen cel crud”, n-a iertat în poveștile sale nici pe mica sirenă, nici pe Klaus cel mic și Klaus cel mare, nici pe păstorița și hornarul, nici pe cei doi copii, soră și frate, despărțiți de ciobul din oglinda malefică intrat într-un ochi și ajunși, unul în căutarea celuilalt, până la nemiloasa Crăiasă a zăpezii, nici pe soldățeii de plumb și nici Pomul de Crăciun.
Doritor să lumineze casele oamenilor, brăduțul care privea, de la marginea pădurii, către sat, visa să fie împopoțonat cu podoabe, lumânări, dulciuri ca și alți semeni ai săi, din anii trecuți, despre soarta cărora nu mai aflase nimic.
Soarta i-a surâs. Într-o dimineață de decembrie, un om l-a tăiat de deasupra rădăcinii, l-a dus în sat și la așezat în mijlocul casei. Copiii l-au împodobit cu nenumărate poleieli, printre cetini s-au lipit lumânări ce au fost aprinse, s-a cântat, s-a dansat până târziu în noapte iar de dedesubtul coroanei sale s-au împărțit cutii colorate cu cadouri. Copiii s-a bucurat și au fost fericiți în acea noapte iar brăduțul povestitorului danez Hans Christian Andersen era cel mai fericit.
Câteva zile toți cei din casă se învârteau în jurul bradului iar el se simțea fericit în continuare, deși părea că îi atârnă tot mai greu podoabele, de la o zi la alta. Până la urmă, a fost scos din mijlocul casei, lăsat fără podoabe și bradul s-a simțit ușurat. A fost lăsat uitat într-o magazie unde i-a fost frig. Primăvara, omul l-a regăsit – ia uite: bradul de la crăciunul din anul trecut. S-a uscat, e bun de aprins focul. Și pentru ultima dată, entuziastul brăduț de la marginea pădurii a trăit feeria luminii venită tocmai din crengile sale arzând. După aceea, s-a transformat în cenușă, care a fost aruncată de soția omului pe straturile de legume, cele din spatele casei.
Mă uit la bradul de Crăciun, încă neîmpodobit. Este mai frumos decât mulți dintre cei care l-au însoțit, strânși în funii, până la intrarea în piața orașului. Și m-am gândit cumva: facem un lucru bun sau nu, dacă cumpărăm un brad de la oacheși? E mai bine dacă punem în casă un pom din plastic, pentru care ni se recomandă să îl folosim măcar 10 ani, fiindcă oricum, perioada de reintroducere în natură a materialului sintetic este de cel puțin 200 de ani? Te bucuri, bradule de Crăciun că, peste puțină vreme, te vei întoarce, fericit mai întâi, mofluz mai apoi, adormit în cele din urmă, acolo de unde ai pornit, să hrănești pe alți semeni ai tăi din marele regn vegetal, din care te-ai înălțat și tu acum ceva ani?
Crăciun Fericit!
Foarte corecta mirare! Aparam padurea sau otravim pământul cu brazii de plastic?
Daca am fi oameni naturali și cu judecata asemenea, am zice din prima ca otravim pământul cu bradul sintetic, dar mu numai atat, pentru ca ne pervertim sarbatoarea si in acelasi timp, îmbogătim niste jnapani industriosi care platesc campania de crutare a brazilor natural. Stie cine se pricepe ca padurea are nevoie de regenerare continua si ca ea este mai utila vietii cu cat este mai energica în vegetare, adica tanara. Să nu mai punem la socoteala ca stapânul pădurii ar face o afacre grasa producand brazi pentru Craciun. De ce nu face stapanul padurilor de la noi asta? Pentru ca are grija producatorul plasticului sa-l determine sa-i lase lui piata șibera pentru otrava care se descompune in secole…
Nici cu taierile de arbori nu cred ca e suta la suta cinstita vorbaria și ca X franeaza de fapt pe Y ca sa apuce el, X, cat mai mult din ceea ce taie in Romania. Raul e ca vindem busteni in loc de produse din lemn, ca nu reâmpadurim repede toate suprafetele taiate, ca folosim mult lemn fara eficienta.