Mopan Suceava
Actualitate

„Bucovina – Pe dealuri neumblate IV”, expoziție foto la Galeria ”Zamca”, vernisajul joi, 30 octombrie 2025, ora 15:00

Galeria de Artă „Zamca” invită publicul la vernisajul expoziției de fotografie „Bucovina – Pe dealuri neumblate IV”, o incursiune vizuală în peisajul autentic al Bucovinei, realizată de membrii Clubului Fotografilor Suceveni în cadrul celei de-a IV-a ediții a taberei lor de creație.

Expoziția reunește imagini care surprind magia zonelor montane, lumina blândă a toamnei și farmecul satului tradițional, păstrând în fiecare cadru amprenta emoției, a răbdării și a respectului pentru natură.

Vernisajul va avea loc joi, 30 octombrie 2025, ora 15:00, la Galeria de Artă „Zamca”, strada Zamca nr. 17, Suceava.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 octombrie – 8 noiembrie 2025.

”Vă așteptăm cu drag să descoperiți Bucovina prin obiectivul artiștilor – dar mai ales prin sufletul lor”, au transmis organizatorii expoziției.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *