Bucovina prezentă cu ateliere de încondeiat ouă la Consulatul României la Castelon și pe Nava-Școală MIRCEA, în Port Castello. Iustina Humă – muzeograf la Muzeul Național al Bucovinei și meșterul popular Celica Nistor prezintă meșteșugul încondeierii ouălor

Consulatul României la Castelon a anunțat că joi – 21 aprilie, între orele 13:00 – 15:00, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, cu sprijinul muzeografului Iustina Humă, de la serviciul Etnografie din cadrul Muzeului Național al Bucovinei și a artistului popular Celica Nistor, maestră în arta încondeierii ouălor, va găzdui, la sediul Consulatului României la Castelló de la Plana, un atelier în care cei mici, dar și cei mari, vor putea redescoperi tainele acestei tradiții unice.

În perioada 21 -25 aprilie a.c., la Castellon se desfășoară evenimentul annual ESCALA A CASTELLO, în acest an la eveniment participând și nava-școală MIRCEA, alături de alte 10 nave spaniole și străine. În toată această perioadă vor avea loc concerte, prezentări gastronomice, ateliere meșteșugărești, expoziții etc.

Este știut faptul că orașul Castellon are cea mai importantă comunitate românească compactă din Spania, în acest sens, pentru creșterea vizibilității României în zonă, fiind deosebit de importantă valorificarea oportunității pe care o constituie participarea la evenimente a bricului Mircea.     

Consulatul României la Castellon va organiza, în perioada 21 – 24 aprilie, pe punte și în zona de acostare a bricului, activități menite să promoveze tradițiile și cultura română prin defilare de costume populare românești, prezentări de tradiții pascale, recitaluri de muzică religioasă, Bucovina prezentând meșteșugul încondeierii ouălor. 

În după-amiaza zilei de 21 aprilie Nava-Școală ”Mircea” va sosi în #PortCastello, la a V-a ediție a festivalului ”Escala a Castelló”, unde va rămâne până în data de 25 aprilie (luni).

Velierul va putea fi vizitat, alături de restul navelor, conform următorului program:

22, 23, 24 aprilie, respectiv vineri, sâmbătă și duminică începând cu ora 10:00-20:00;

25 aprilie (luni) de la ora 10:00 până la ora 14:00.

La bordul vasului se află elevii din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale ”Amiral Ioan Murgescu”

 

Sursa foto, alte informații: https://www.facebook.com/consromcastello

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.