Bucovina Rock Castle, amenințări cu procese și cu anatemă, din partea unor suceveni creștini

Ședința ordinară de azi a Consiliului Județean Suceava a fost și un bun prilej din partea celor care nu agreează festivalul Bucovina Rock Castle ce se desfășoară de câțiva ani în șanțul Cetății de Scaun a Sucevei să solicite anularea acestuia. Au transmis acest mesaj  trei oameni, care au exprimat punctul de vedere, al comunității creștine din județul Suceava care nu sunt de acord ca sub zidurile cetății  să aibă loc astfel de evenimente.

Ionel Butnariu  este unul dintre cei trei, un bărbat care face parte dintr-o comunitate creștină protestantă, care și anul trecut și-a manifestat public dezacordul față de acest eveniment.

În vara anului trecut, dumnealui avertiza că va organiza un protest la care vor participa 5000 de oameni, pentru a îi împiedica pe tinerii ”rockeri” să intre în șanțul cetății.  Această acțiune nu a mai avut loc. În schimb, la începutul acestui an, Ionel Butnariu și alte patru persoane au anunțat Consiliul Județean Suceava că solicită imperativ anularea festivalului Bucovina Rock Castle din șanțul Cetății de Scaun a Suceveni. În caz contrar, vor face acțiune în instanță, pentru a anula evenimentul.

Directorul Muzeului Bucovinei, Constantin Emil Ursu, a prezentat justificarea legală a funcționării acestui festival, cu precizarea că în fiecare an unitatea muzeală județeană contribuie cu sume substanțiale la Ministerul Culturii rezultate tocmai din veniturile provenite din astfel de evenimente.

Cei trei reprezentanți ai principiului că nu pot avea loc concerte rock sub zidurile Cetății de Scaun au invocat articole din legislația privind protejarea patrimoniului.  Pentru a fi și mai convingător, unul dintre ei a oferit o traducere, cuvânt cu cuvânt, au unor versuri din cântecele pe care le-au interpretat formațiile participante la edițiile anterioare ale festivalului, neconforme cu spiritul creștin de viață spirituală și de zi cu zi. Au fost invocate imperative biblice, au fost rostite anateme  la adresa celor care tolerează astfel de evenimente.

Profesorul universitar Radu Pentiuc, cel care, în calitatea sa de consilier județean responsabil cu probleme culturale, și-a exprimat punctul de vedere: festivalul Bucovina Rock Castle a adus Sucevei un spor de notorietate, în sensul bun al cuvântului. Nu au fost evenimente majore pe parcursul zilelor de desfășurare a festivalului, care să fie pornite de la consumul exagerat de alcool, de la consumul de droguri sau din alte motive.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Viorel Seredenciuc, și-a adus aminte că în vremea în care era viceprimar al municipiului Suceava era asaltat cu reclamații dintre cele mai diverse din partea lui Ionel Butnariu, niciuna confirmată.

Iar Dan Ioan Cușnir, liderul consilierilor județeni PSD, care nu iubește nicicum pe liberalii majoritari din deliberativul județean, a anunțat că ascultă la radioul din mașină Rock FM și nu poate fi împotriva unui festival precum este Bucovina Rock Castle.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că punctul de vedere al celor care se împotrivesc continuării acestui festival trebuie luat în seamă, de aceea a acceptat ca ei să își exprime în cadrul unei ședințe de plen a aleșilor județeni opiniile, precizând că, de acum încolo, dacă vor dori să promoveze astfel de inițiative, aceste nu vor mai putea fi discutate decât în cadrul comisiilor de specialitate ale CJ.

Please follow and like us:

9 comentarii la „Bucovina Rock Castle, amenințări cu procese și cu anatemă, din partea unor suceveni creștini

  • 30 ianuarie 2019 la 18:13
    Permalink

    Din ceea ce ne spuneți dvs. in acest articol,rezultă foarte clar că preopinenții celor trei memorialiști s-au întrecut să facă mișto-uri de duzină,profitând de aparenta naivitate a petiționarilor,care s-au limitat,fatalmente, la o abordare unilaterală a problemei… Ceea ce nu înseamnă că problemele profunde nu subzistă,că nu s-au menținut motivele de fond pentru care această paranghelie de prost gust,ofensatoare și lipsită de valoare culturală,să nu fie,în sfârșit,scoasă din perimetrul unui monument istoric care – să nu ne facem că nu știm sau nu vedem – are și valențe cultural-religioase atât de importante încât se află la egalitate cu criteriul istoric sau cu cel național.. Iar insulta anuală a unor valori care in nici un caz nu aparțin unor răgălăi,indiferent cât de agreabili le-ar fi aceștia domnilor Cușnir și Flutur,domnilor sau pretinșilor domni care i-au persiflat pe petiționari, nu se poate să nu fie pedepsită ,până la urmă,deoarece domnul Cușnir ar putea asculta rock în mașină și dacă ”grohăielile și zdringhi-zdringhi” s-ar muta în altă locație,nu într-una care aparține celei mai profunde zone a sufletului romanesc,atîta cât mai este el.
    Mă mir,de fapt nu mă mir,dar așa se spune,că nu le-a crăpat obrazul de rușine celor care s-au făcut că nu știu sau nu pricep despre ce este vorba,domnului Ursu,în primul rând,care a instaurat in zonă comportamentul ursăresc,de angrosist parșiv,ce s-a intabulat cu bunurile asupra cărora a fost pus șef și face ce vrea cu ele,inclusiv când minte cu privire la finanțări și rezultate financiare.
    Adică ei nu știu că în șanțul cetății se varsă tone de pișat rezultat din consumul a tone de bere,că se consumă droguri și că dimineața resturile incriminatoare se strâng pe rouă,ca să observe banda celor trei petiționari&others? Că feciorul lui Gâză este condamnat definitiv pentru detinere și consum de droguri,chiar nu stiu? Nu stiu ceea ce protagonuistii din șanțul cetății povestesc la toată lumea?
    Dar despre acestea nu au auzit?
    https://www.crainou.ro/2019/01/28/se-cere-interzicerea-bucovina-rock-castle/
    la fel,de ce nu se cunoaște sau de ce nu se cere (poate este altfel și nu știm noi…) opinia autorizată a unei inspecții de stat specializate,respectiv opinia Directiei pentru Cultură a județului Suceava? Ce are de spus această instituție despre împrejurarea că ciracii domnului Gâză își adaugă umorile și materialele excedentare,spre cercetare, pe un sit arheologic încă departe de a fi epuizat?
    Că de opinia domnului Ursu ne-am mai lipsi… Deoarece dumnealui are și alte probleme,de etică,în primul rând,daca ar fi să ne amintim de episodul de anul trecut când a expus la muzeu ,cu bună știință,o contrafacere a unei spade pe care a prezentat-o ca ”…sora geamănă a celei de la Istanbul”
    Episod care ar merita întrebări punctuale din partea unor organisme specializate,poate se va întâmpla,până la urmă.
    Deși,dacă ar fi să mă pronunț, așa,ca și cetățean votant al acestui județ,cea mai nătângă și cea mai stupidă poziție a avut-o pretinsul domn Cușnir care repetă experiența penibilă a antecesorului său Nechifor,cel ce acuma zornăie cuvinte a tablă ieftină,care a crezut și el că soluția pentru PSD era nu să tragă o linie si să arate ce a nume diferă față de fluturism , ci să il copie si să-i scuture praful domnului George de pe festivaluri și de pe bundiță…Mimând mătăhălos că este și el rocker,ceea ce nu i-a folosit la nimic ,nici lui și nici epigonilor săi,dacă,în general mai este posibil ca un epigon să aibă ,și el,epigoni.
    In rezumat,ideea este că opoziția pe care numai trei domni naivi au prezentat-o in CJ nu este față de UN GEN MUZICAL,cum în mod parșiv dau de înțeles anumiți *oioși pe care nu-i numim din decență,ci față de o mârlănie, pe care,culmea,o mai și plătim din bani publici,o ofensă adusă registrului grav al sensibilității naționale. Destul că pe unii dintre aceștia îi vom vota (mă refer la o categorie de votanți care este de multe ori,de foarte multe ori ,mai numeroasă decât răgălăii din șanț) cam pe când va zbura sus scrofa,domnule Cușnir!
    Am folosit denumirea științifică a porcului pentru a nu coborî,nu-i așa ,nivelul discuției.

    Răspunde
    • 2 februarie 2019 la 11:43
      Permalink

      “Registrul grav al sensibilitatii nationale” — ce ușor este să rîgîim termeni măreți pentru a ne apăra ideile, nu-i așa?

      Este o cetate. Pe care o putem respecta 364 de zile pe an, și în preajma căreia putem să petrem în a 365-a. Dacă era festival de muzică tehno care-ar fi fost argumentele? A, fix aceleași, că „houserii sînt niște drogați”, și că Doamne-ferește, e anatema să se distreze cineva pe-acolo?

      Cetatea aia este locul unde strămoșii noștri mai și petreceau, făceau sex, probabil ziceau bancuri deocheate șamd. Prea ne luăm și prea vă luați în serios cînd tratați orice monument, operă de artă sau încercare artistică drept ceva Măreț și Sfînt. Rezultatul este că omul normal la cap ajunge să trateze obiectele culturale ale nației drept tîmpenii sterpe, nedemne de atenție.

      Dacă sunt probleme punctuale cu mizeria inerentă oricărui festval, sau cu daunele produse de mulțime, atunci aceea ar fi de fapt prima problemă validă pe care o văd în poliloghia asta dezlînată.

      Răspunde
      • 2 februarie 2019 la 17:06
        Permalink

        Dacă aveți nevoie de spațiu vital pentru injurii, căutați alte canale. Am crezut că se oferă aici oportunitatea purtării unor discuții contradictorii, dar nu în registrul suburban pe care îl propuneți. Ne este la îndemână să ștergem pe oricine de pe lista de comentatori, dacă alunecă în mahalagisme. Fie acestea chiar cu pretenții intelectuale.

        Răspunde
        • 3 februarie 2019 la 11:50
          Permalink

          Nu vazusem diagnosticul dv. Am inteles, nu este de joasa conditie si nici mahalagism ”ce ușor este să rîgîim termeni măreți”. Da, asa o fi. Succes!

          Răspunde
  • 3 februarie 2019 la 8:19
    Permalink

    Stimate domn, există intr-adevăr un registru grav al sensibilitații naționale. Daca nu-l cunoști pentru că, să zicem, pe dta educația, școala, cultura, lectura, inteligența etc. nu te-au ajutat în acest sens – nu înseamnă că acest registru nu există. Probabl ca nu te-au ajutat și că tocmai de aceea reduci totul la ceea ce ți-e mai cunoscut dintre cele culturale: râgâitul. La fel, probabil că nu ești bucovinean prin născare și creștere. Bucovinenii nativi au un simt special care îi împiedică să facă și să spună lucruri trăsnite în relație cu această palmă de pământ dăruită de Dumnezeu cu belșug și frumuseți de Rai și pe care istoria a umplut-o de lacrimi și o ține înlăcrimată și în continuu asediu. Cine ar fi intresat sa afle asta, ar afla usor cine sunt aceea care, dinăuntru românității, nu inteleg Bucovina și care, fie că o sabotează clipă de clipă crezând că o pot desființa, fie că o vând și o amanetează continuu te miri cum și te miri cui.
    Și cum ziceai matale? ” Bagatela cu „houserii sînt niște drogați”? Păi uite aici ce se zice de ”directorul artistic” al festivalului:

    ” Primul reject l-a primit chiar directorul artistic al Festivalului Bucovina Rock Castle, Andrei Teodor Drăgușanul, care a fost condamnat pentru drogarea minții creatoare a lui Ion Drăgușanul, astfel că impostorul culturii nu a considerat, din calitatea de (ne)ziarist, să avizeze ca fiind oportună și necesară dezbaterea publică a unui subiect cu adevărat de interes public pentru posteritatea neamului și a culturii hard-rock bucovinene, respectiv faptul că fiul său, numitul Andrei Teodor Drăgușanul, pe care l-a înscăunat abuziv director artistic/președinte al Festivalului de muzică rock Bucovina Rock Castle a fost condamnat prin Sentința penală cu nr. 240/14.08.2018 de către Secția Penală a Tribunalului Cluj în Dosarul nr. 1174/117/2018, urmare a rechizitoriului din 14.03.2018 emis în D. 242 D/P/2017 al DIICOT Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, în vederea consumului. Directorul artistic, Andy Drăgușanul, în timp ce se afla în zona festivalului de muzică Electric Castle din Bonțida, județul Cluj, a fost reținut, iar urmare a percheziției corporale s-a dovedit că deținea asupra sa THC canabis, MDMA amfetamină – ecstasy și două foițe de staniol cu urme de pulbere.

    Cercetările continuă și pentru infracțiunea de trafic și consum de droguri de risc, inclusiv în perioada organizării Festivalului de muzică Bucovina Rock Castle Suceava al cărui director artistic este și în prezent – conform proiectului editorial întocmit de Ion Drăgușanul și ce va fi supus aprobării după votarea bugetului în ianuarie 2019.”

    Răspunde
  • 3 februarie 2019 la 9:06
    Permalink

    Domnule Nicu Roșca, nu înteleg deloc gestul dv. de a sterge comentariul meu scris ca raspuns la cel al lui ”Alex”, pe care l-ați păstrat. Faceti cum credeti, gazeta dv., însă dacă menajați lighioanele riscați sa adunați doar câștig de la ligioane. Ce și pe cine au deranjat spusele mele? O explicatie s-ar cuveni. Altfel trebuie sa înțeleg ca sunt neavenit aici.

    Răspunde
  • 3 februarie 2019 la 9:17
    Permalink

    Si inca ceva – revin si inchei definitiv, daca asa trebuie pentru linistea si succesul dv. si pentru linistea si succesul tuturor: nu cred ca putea sa deranjeze vomentariul meu pe cineva din palierul autoritatilor. Consiliul județean nu este chiar asa de sensibil, ca daca era, reactiona la ceea ce zice un angajat propriu pe o televiziune la fel de proprie: https://www.youtube.com/watch?time_continue=200&v=6tAkgzp84Wo&fbclid=IwAR10L9ICei-U5K4mxiAPRlVOcifefD5P6k2HojkSbb6NhnSBqT7gkkCuMUo

    Răspunde
  • 6 februarie 2019 la 15:26
    Permalink

    Acuma,canale urbane sau suburbane,Dumnezeu cu mila!
    Însă iată un punct de vedere extrem de serios și reconfortant prin standardele de competență și profesionalism facute publice:
    https://suceavalive.ro/directorul-directiei-pentru-cultura-suceava-sustine-ca-nu-este-impotriva-muzicii-rock-dar-condamna-comportamentul-unor-participanti-la-bucovina-rock-castle-si-scoate-la-lumina-imagini-revoltatoare-di/
    Căci vazând și această imagine,avem ocazia să ne întrebăm dacă nu cumva vegetația de pe zidurile Cetății este una de cânepă indiană,provenind de pe la semințele scăpate de prin buzunare de protagoniștii cei extrem de civilizați,imuni la mahalagisme,y compris junele Andi of Cluj…
    http://prntscr.com/mhgva6
    …iara acestea două, de mai jos,dacă nu ar justifica titlul : „Dacă ridicolul ar ucide…”
    http://prntscr.com/mhgxe4
    http://prntscr.com/mhgya7
    …dar,desigur,asta numai în situația în care domnului comentator Alex nu i-a căzut vopseaua,ca urmare a folosirii unor canale improprii subțirimii sale de stil.

    Răspunde
  • 12 februarie 2019 la 8:04
    Permalink

    Poate ca este cum ziceti dv domnu spânu, dar este sigur si cum zic eu: unele dintre pozele pe care dv le recomandati pentru expresivitatea si bunastarea continutului exprima pregnant adevărul ca la suceava evolutia a mers constant spre democratie. Adica de la DOMNIE către BULIBĂȘIE!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *