”BUCOVINA SALUTĂ VIENA”, PRIMA ZI A DELEGAȚIEI SUCEVENE ÎN CAPITALA AUSTRIEI

Delegația Consiliului Județean Suceava, condusă de președintele instituției, Gheorghe Flutur, a inaugurat astăzi suita de întâlniri programate în capitala Austriei, sub egida ”Bucovina salută Viena”. La o primă întâlnire, care a avut loc la Ambasada României în Austria, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Camerei Economice Federale a Austriei, cu Martin Meischel, directorul departamentului pentru Europa Centrală și pentru Țările Baltice al acestei instituții, coordonator pentru relațiile comerciale cu România și activitatea Birourilor Comerciale ale Austriei din București și Cluj Napoca. La această întâlnire a participat și secretarul economic al Biroului de Promovare Comercială-Economică al Ambasadei Române în Austria, Adi-Cristina Mitea.
A urmat o întâlnire cu primarul Vienei, Michael Ludwig, la care a fost prezent și primarul Chișinăului, Andrei Năstase. Președintele Consiliului Județean Suceava a înmânat primarului Vienei distincția ”Meritul Bucovinei”.
Tot astăzi, a fost comemorată la Viena împlinirea a 129 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, fiind depuse coroane de flori la bustul poetului român din Piața Bisericii Ortodoxe Române din Viena. În cadrul evenimentului, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a înmânat distincția ”Meritul Bucovinei” Asociației ”Mihai Eminescu” din Viena, Bisericii Ortodoxe Române din Viena, Institutului Cultural Român precum și Ambasadei Române din Viena. La toate aceste acțiuni au participat și români suceveni din diaspora aflați în Viena.
Sâmbătă, 16 iunie, delegația Consiliului Județean Suceava, condusă de Gheorghe Flutur va deschide oferta românească la Târgul de Turism și a evenimentelor care se vor desfășura în capitala Austriei sub genericul ”Bucovina salută Viena!”. (N.R.)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *