Bucuriile și tristețile unui autor de carte

Am fost fără să mă gândesc de fapt dintru început, parte a unui experiment inițiat involuntar chiar de mine însumi. Desigur, dacă nu aș fi fost încurajat de amici, nici eu nu m-aș fi oferit involuntar voluntar pentru o astfel de provocare. Dar timpul s-a scurs iar rezultatele sunt cele care se văd. Dacă cineva îndrăznește să scrie o carte, aceasta trebuie neapărat introdusă într-o grilă instituționalizată pentru ca să le fie mai ușor eventualilor oameni să o obțină spre citire. Trebuie musai să aparțină unui gen sau specie literară. Dacă nu se încadrează,  trebuie încadrată cumva pentru a nu strica tipicul. Contează foarte puțin spre deloc opiniile primului lector avizat. Pentru că, de fapt, oricât ar explica acesta cât de frumoase sunt micile jocuri stilistice ale autorului și cât de mare este dovada că acesta, fără să dea pe dinafară de cunoștințe enciclopedice, reușește să spună chestii comice sau amare sau comico-amare, pe înțelesul oricăruia i-ar deschide cartea, tomul ca atare rămâne un simplu obiect, dacă cineva nu intră printre paginile lui cu privirea.

Oameni cu ștaif din administrație, apreciază munca autorului și, desigur, ”autograful” ori, mai mult, ”dedicația” de pe prima pagină a cărții oferite fără să i se pretindă bani în schimb. Celui care a scris și volumul și ”dedicația” ori ”autograful” îi este jenă să spună că a cheltuit sume deloc neglijabile pentru a o tipări, temându-se să nu fie întrebat dacă nu cumva a vrut să facă ”o afacere” din publicarea acelui volum. Alți oameni, mai ales de afaceri, cu bani, ajută cu îngăduința celui superior o astfel de inițiativă editorială dar nu uită, la puțină vreme după ce umilul autor cu portofelul nițel mai plin a ieșit din biroul directorial, să transmită celor din anturajul său că l-a ajutat ”din milă” pe cutare ”scriitor” de cărți.

Unii colegi din zona scrisului, cu experiență în domeniu, dau sfaturi cum să pui mâna pe proiecte pentru a beneficia de fonduri publice, spre rezonabilă chiverniseală. Alți colegi cărora li se propune, fără scop mercantil, să primească o carte pentru lectură, gratis, declină oferta, explicând că nu sunt pasionați de truda cititului. 

Cel mai supărător lucru, pentru cineva care a scris ceva cu gândul că cele pe care le-a gândit și le-a pus pe hârtie vor ajunge în mintea altcuiva, prin lectură, îl constituie genul de remarcă minunat de infatuată a acelui individ care a primit cu fals entuziasm cartea oferită, care îi amintește autorului venit poate cu alte treburi că nu i-a uitat efortul scriitoricesc pe care sigur, îl respectă: vezi,  cartea ta o am pe birou, nu m-am despărțit de ea în nici o zi, o recomand și altora  iar cel care a scris-o constată cu coada ochiului că singura pagină deschisă a volumului a fost și a rămas doar cea de titlu, muncă pe care a făcut-o chiar dânsul, la oferirea autografului ori dedicației, după cum le place unora sau altora să solicite, acolo unde a scris pe două rânduri cu pixul osanale și recomandări de lectură,  datate și semnate.

Dar sunt și acele mici bucurii venite de la adevărații cititori, câțiva, mai mulți sau mai puțini, câți or fi, care s-au bucurat de scurta lectură ori s-au întristat nițel, care au îndemnat autorul la perseverare ori la renunțare, cu vorbe puține dar sincere.  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *