Bugetul CJ Suceava a fost votat. Ca în fiecare an, Ionel Butnariu a contestat alocarea de bani pentru festivalul rock de la Cetate
Consilierii Județeni au votat în ședința de astăzi bugetul propriu al Consiliului Județean și al unităților subordonate, pentru anul 2024. Au fost 32 voturi pentru și trei abțineri, din totalul aleșilor județeni prezenți. Un buget de dezvoltare, a apreciat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Consilierii județeni PSD au propus o serie de amendamente, printre care reducerea la jumătate a cheltuielilor pentru reclamă și publicitate. Gheorghe Flutur a explicat că aceste cheltuieli sunt importante pentru promovarea județului Suceava, oferind argumente. Toate amendamentele au fost respinse la vot dar o serie de propuneri ale aleșilor social democrați au fost asumate de șeful executivului județean, care a anunțat că acestea vor fi trimise către compartimentele de specialitate ale instituției, pentru a fi valorificate.
Un capitol distinct în discutarea bugetului anual al CJ Suceava l-a reprezentat prezența lui Ionel Butnariu, persoana care se împotrivește de ani buni organizării de concerte rock la Cetatea de Scaun. El a depus o serie de contestații în acest sens, pe care le-a argumentat în plenul ședinței. A arătat că în ultimii trei ani a crescut consumul de droguri în județ tocmai din cauza acestor concerte, a amintit de organizatorii ”pedofili” ai UNTOLD-ului de la Cluj, arătând că astfel de concerte nu trebuie organizate în cetate, unde este o capelă creștină ortodoxă. A mai afirmat că Suceava este campioană la traficul de droguri, în școli și la USV, iar cele mai multe accidente rutiere din județ sunt cauzate de consumul de droguri. Iar sloganul ”Cetatea de rock a Sucevei” este o insultă la adresa lui Ștefan cel Mare. A mai arătat că aceste concerte depășesc cu mult ora 23.00, încălcând limita orară stabilită prin autorizația obținută, deranjând populația, iar Poliția și Jandarmeria confiscă drogurile, după care le comercializează prin rețeaua MAI. A mai adăugat că cetățenii care locuiesc lângă Cetate culeg dimineața prezervativele rămase după concertele rock.
Un susținător al său a explicat că japonezii au făcut o experiență și au concluzionat că muzica rock omoară plantele, în vreme ce muzica lui Beethowen le stimulează creșterea.
Președintele CJ Gheorghe Flutur a spus că nu poate fi de acord cu consumul de droguri și de aceea va cere ca în regulamentul de organizare a unor astfel de spectacole să fie scris în mod clar că acest lucru nu este permis, precum și în ceea ce privește conținutul textelor pieselor care vor fi interpretate pe scenă, fiindcă ”nu vrea un calendar al dezmățului”.
Constantin Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei, a arătat că, în ceea ce privește festivalul ”Cetatea de rock a Sucevei”, acesta a avut în ultimii ani, și din cauza pandemiei, o mică amploare. El a mai arătat că de fiecare dată, pe lângă forțele de ordine locale – poliție, jandarmerie, poliție locală – au fost prezenți ofițeri de la Agenția Antidrog, în civil, care au verificat în mijlocul publicului spectator dacă se consumă sau nu droguri. El a mai spus că paralela cu UNTOLD este forțată, iar în ceea ce privește Bukovina Motor Fest, celălalt festival de rock, Muzeul Bucovinei nu are nicio implicare, acesta se desfășoară pe terenul Primăriei, singura facilitate pusă la dispoziție fiind cea legată de locurile de parcare.
Contestația lui Ionel Butnariu a fost respinsă în cele din urmă, cu 27 de voturi împotrivă și 2 voturi pentru.