Călătorie cu peripeții pentru o tânără de 18 ani din Gălănești. Fata a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens, ajungând cu mașina într-un șanț prin care a rulat 25 de metri, la Gălănești

Ieri dimineață, 17.12.2019, la ora 07.20, o tânără de 18 ani, din comuna Gălănești, conducea autoturismul marca VW Tiguan, pe DN 2H, în afara localității Horodnic de Jos, dinspre Gălănești către municipiul Rădăuți. 

Ajunsă după o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, pe acostamentul din partea stângă, după care a intrat în șanțul din stânga. Autoturismul a rulat în șanțul din stânga pe o distanță de aproximativ 25 de metri după care a fost întors, oprindu-se perpendicular cu axul drumului, cu fața către terenul agricol din stânga părții carosabile. 

În urma coliziunii au rezultat avarii la autoturism și vătămarea corporală ușoară a șoferiței. Aceasta s-a deplasat ulterior la Spitalul Municipal Rădăuți pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde în urma examinării medicale i s-a stabilit diagnosticul: ,,contuzie coloană lombară”.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge  în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul din Rădăuți.

În primă fază, tatăl conducătoarei auto, a crezut că este vorba despre o tamponare, a luat autoturismul de la fața locului cu un trailer și l-a transportat la domiciliu, însă ulterior, fiica acestuia s-a deplasat la Spitalul Municipal Rădăuți, întrucât acuza dureri.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și modificarea stării accidentului de circulație.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *