CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A EXAMENULUI NAȚIONAL DE BACALAUREAT ÎN ANUL ŞCOLAR 2018-2019 APROBAT DE MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).
În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.
Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 – 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură:
15 – 19 iulie: înscrierea candidaților
26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D
2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor
7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *