Campania de vaccinare antiCovid, etapa a II-a a pornit șchiopătând. Niciunul dintre cele 22 centre de vaccinare din afara spitalelor nu este funcțional

Campania de vaccinare antiCovid în județul Suceava a demarat și pentru etapa a II-a în care sunt incluse persoanele peste 65 de ani, cele cu boli cronice precum și personalul cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale. Aceștia din urmă, șefi de instituții publice în principal, au marcat deja evenimentul, postând pe rețelele de socializare fotografii cu brațul dezgolit în care asistenta înfige acul seringii cu vaccinul salvator.

Majoritatea sucevenilor însă au trebuit să se lupte cu problemele clasice ale sistemelor de programare: blocaje de platformele online, call center – uri supra-forțate, medici de familie care fac și ei ce pot în condițiile date.

Campania de vaccinare anticovid merge însă mai departe.

Directorul executiv al DSP  Suceava, dr. Dinu Sădean a transmis că în cursul zilei de ieri 18 ianuarie a.c.,  s-au vaccinat în județul Suceava împotriva Sars-Cov2 un număr de 941 persoane, dintre care 856 doza I iar 85 doza a II-a,distribuția pe centre de vaccinare fiind următoarea :

  • Spital Județean Suceava – 396
  • Spital Municipal Rădăuti – 144
  • Spitalul Municipal Fălticeni – 144
  • Spital Municipal Câmpulung Moldovenesc – 126
  • Spitalul Orășenesc Gura Gumorului – 113
  • Spitalul Orășenesc Siret – 48

Până în momentul de față, în centrele de vaccinare din  județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov2 4846 persoane.

Pentru data de  19 ianuarie a.c. în  Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale s-au înscris 853 persoane in vederea vaccinarii impotriva Sars-Cov2.

În judeţul Suceava pentru următoarele 7 zile au fost programate  6.544 locuri de vaccinare. În municipiul Suceava gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100% pentru următoarele 7 zile. Cetăţenii din Suceava au posibilitatea să se programeze la vaccinare şi în centrele de vaccinare din judeţ unde mai sunt sloturi disponibile, la centrele de vaccinare Siret, Rădăuți,  Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc sau Fălticeni.

 

”Menţionăm că în judeţul Suceava, sunt deschise publicului pentru programare 7 centre de vaccinare ( Spital Județean Suceava, Spital Municipal Rădăuți, Spital Municipal Fălticeni, Spital Municipal Câmpulung, Spital Orășenesc Gura Humorului, Spital Orășenesc Siret și Sala de sport a Liceului Ion Luca Vatra Dornei), şi o capacitate zilnică de vaccinare de 420 persoane cu prima doză şi cu rapel.

Acțiunea de vaccinare cu echipa mobilă continuă astăzi 19.01.2021 în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică și în Centrele de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică  Costâna și Zvoriștea .

Reamintim că programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la  momentul respectiv”, se arată în comunicatul de presă transmis de directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Dinu Florin Sădean.

Data la care se vor deschide cele 22 centre de vaccinare anunțate pentru județul Suceava, s-ar putea stabili mâine. Deocamdată vaccinarea anticovid se face la noi în județ doar în cele 6 unități spitalicești anunțate anterior.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *