Campania ”Porți deschise spre comunitate” – 25 de ani de activitate în asistență socială și protecția copilului

Campania ”Porți deschise spre comunitate” – 25 de ani de activitate în asistență socială și protecția copilului , ediția a VIII-a (14-22 noiembrie 2022) se va desfășura în locațiile serviciilor sociale ale DGASPC Suceava

Scopul acestei campanii a fost și rămâne acela de a oferi trasnsparență serviciilor pe care le oferim, de a facilita schimburi de experiență dar și de a implica  societatea civilă în acțiunile și proiectele noastre. De la lansarea campaniei ”Porți deschise” din anul 2009, chiar și cu întreruperi de-a lungul anilor, interesul din partea comunității cu privire la ceea ce se întâmplă dincolo de porțile unui centru de copii sau adulți, precum și împlicarea societății civile, au avut o evoluție ascendentă.

Faptul că am început să devenim mai vizibili și mai deschiși, prin tot ceea ce facem, a condus la o mai mare încredere în serviciile noastre, la creșterea numărului de voluntari precum și la parteneriate cu instituțiile și organizațiile interesate de activitatea de asistență socială.

Dacă în anul 2019 și în anii anteriori, am avut prilejul de a vizita centrele de copii și adulți, fără nicio restricție, de a avea vizitatori din toate mediile, începând cu familiile beneficiarilor și până la reprezentanții instituțiilor, ai presei și ai organizațiilor partenere, precum și elevi și profesori din cadrul școlilor, liceelor dar și de la USV,  anul 2020 a reprezentat un an extrem de greu, datorită pandemiei, un an al provocărilor, al deciziilor responsabile, al lucrului în echipă pentru că doar împreună am reușit să facem față, doar fiind uniți și crezând cu putere că putem face imposibilul. Și așa a fost!

Dacă în anul 2020,  porțile noastre au rămas închise, unele centre fiind chiar în carantină totală, ediția din anul 2021 s-a desfășurat online, tot din cauza restricțiilor. Cu toate acestea,  activitatea în cadrul centrelor a continuat fără întrerupere, pentru că beneficiarii noștri au nevoie de mișcare, de activitate, de ergoterapie, de valorizare și de sentimentul utilității, așa cum îl avem fiecare dintre noi.

În acest an, în cadrul Campaniei ”Porți deschise spre comunitate” vă învităm să ne fiți alături deoarece vom marca împreună cu beneficiarii serviciilor noastre,  cei 25 de ani de activitate în asistență socială și protecția copilului, se arată într-un comunicat de presă transmis de directorul executiv al DGASPC Suceava, Georgeta Nadia Crețuleac și de directorul executiv adjunct, Margareta Isăilă.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *