Capșa Mică, prima întâlnire postumă
Nu știu, dragă coleg de breaslă, dacă va veni omul noaptea asta. Tu l-ai chemat de altfel. Mă bizui mai degrabă pe el decât pe vorba ta… deschide vorba Dante Gurtesch, pe treptele de la Rainbow, nițel tras într-o parte, să lase mușterii să intre în prima noapte de după redeschiderea teraselor.
Ce coleg măi? Ai scris numai texte scurte cât ai trăit! Eu am fost cu reportajele! M-a lăudat șeful de mai multe ori decât pe tine iar fetele din redacție, nu mai spun. Vine, sigur că vine, s-a ținut de cuvânt și când trăiam dincolo, de fiecare dată. E prietenul meu, i-am scris carte. Tu ce aștepți? O voronică? O dă, stai fără grijă, numai că nu o să ai unde să o torni, nu vezi că nici mațe nu mai ai? Se dă important Mugur Geu.
Băi, eu am vrut să fiu elegant cu tine și tu dai iar cu mucii în fasole. Covrigarule, eu am publicat în timpul vieții două volume de poezii, le-am scos la vânzare pe tarabă. Ție au trebuit alții să-ți adune la un loc opera. Noroc cu domnul profesor, că ai buchisit ceva pe lângă ce a făcut el. Omul nostru, domnul Hău, uite-l că vine!
Gura ruralule! Domnule director! Domnule profesor! De mult vă așteptam! El e Gurtesch, din Ițcani.
Îl știu Mugur dragă, cum te știu și pe tine, ca pe propriile buzunare, zice Florin Hău, înalt și drept, cu barba aranjată fir cu fir, ca în viața dinainte. Se uită la cei doi zgribuliți de pe trepte. Dar de ce nu intrați? Am eu ceva la portofel. Poate așezăm aici o Capsă Mică, fiindcă dincolo la Federală am văzut că-i plin de studenți. N-aveți curaj? Intru eu primul, haideți!
Iar arheologul Florin Hău pășește peste treptele de la intrarea la Rainbow, intră prin ușă cu cei doi prieteni în spatele lui, spune doamnei: două sute de votcă, rogu-vă, pentru amici, un pahar de vin și apă, pe terasă. Nimeni nu îl ia în seamă. Se întoarce către lumea din jur. Nimeni nu pare să le fi dat atenție. Mugur! Dănuț! Împinge-i pe cei de lângă voi, să o facă atentă pe doamna! N-am fost demult pe aici dar nu văd de ce s-ar face ea că nu mă vede!
Nici pe noi nu ne văd ăștia, degeaba îi ghiontim, zice Mugur.
Eu i-am dat unuia și un pumn în falcă, am agitat sub nasul lui și un volum de poeme! Se fac niznai. M-au uitat toți! Așa de repede? Barem Geu a murit înaintea mea, se poate înțelege. Dar eu maestre? Ce s-a petrecut cu posteritatea?
Tinere, zice Florin Hău. O să vezi multe din astea de acum încolo. O să te mulțumești dacă te va ține minte peste zece ani măcar unul singur dintre cei pe care i-ai lăsat în spate. Acum trebuie să te bucuri doar pentru că mai bântui în câte o seară prin mințile vreunui amic de pe cealaltă lume! Hai peste drum, la Federală, poate au plecat studenții și o să avem mai mult succes, să găsim pe unii de-ai noștri.
Iar profesorul Florin Hău, urmat de Mugur Geu nițel aplecat, cu o agendă sub mânuță și Dante Gurtesch cu parpalacul de culoare nedefinită atârnând peste trupul firav, traversează strada printre mașini, căutând locul cel bun pentru o nouă ședință Capșa Mică, la subsolul Federației Cooperatiste.
