Actualitate

Captura anului, la Dornești: 80.000 de perechi de încălțăminte sport, în valoare de 30 de milioane de lei, confiscate de polițiștii suceveni de la o firmă de comisionariat vamal

IPJ Suceava a anunțat că în perioada 15 – 18 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au desfășurat o acțiune specifică de verificare a unor spații de depozitare, ale unei societăți comerciale, din localitatea Dornești, județul Suceava, care are ca obiect principal de activitate servicii de comisionariat vamal și antrepozit fiscal.

Din primele verificări și din documentația pusă la dispoziție de către Biroul Vamal de Frontieră Dornești, a rezultat că, în cursul lunii mai a.c., o societate comercială din China a expediat către o societate comercială din Ucraina, articole de încălțăminte sport, pentru care nu era menționată nicio marcă, folosind ca depozite intermediare punctele de lucru ale celor două firme din județul Suceava, deși mărfurile intraseră în țara noastră prin portul Constanța.

Aceste aspecte au întărit bănuiala polițiștilor cu privire la mărfurile depozitate la punctele de lucru ale societății susmenționate, ulterior fiind relevat faptul că bunurile au fost depozitate inițial în portul Agigea / Constanța, iar la data de 14 mai a.c., au fost transportate pe teritoriul României și depozitate în spațiile comisionarului din comuna Dornești, județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, în spațiile de depozitare, a fost identificată o cantitate mare de produse (încălțăminte sport) inscripționate cu diferite mărci înregistrate și protejate pe teritoriul României, cu privire la care există bănuiala că ar fi contrafăcute.

Astfel, în urma inventarierii bunurilor identificate în 3 dintre halele ce aparțin comisionarului vamal, din comuna Dornești, au rezultat 10.340 de colete ce conțin 83.320 de perechi de încălțăminte sport bărbați / damă, inscripționate cu diferite mărci înregistrate și protejate pe teritoriul României, cu privire la care există suspiciunea că ar fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 29.200.000 de lei.

În acest context, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal și a fost începută urmărirea penală în rem pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 102 alin. 1 lit. b raportat la  art. 102 alin. 3 din legea 84/1998 republicată (apărarea drepturilor și indicațiilor geografice).

Totodată, polițiștii au dispus măsura indiponibilizării bunurilor fiind preluate în custodie până la clarificarea situației, urmând ca ulterior să fie formulate propuneri pentru instituirea măsurilor asiguratorii în cadrul dosarului penal.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – S.I.C.E, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităţii infracţionale, precum şi în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *