Caracatiţa, nautilul, sepia, midiile, scoicile, prezentate în lecţia muzeală “Moluște marine, terestre şi dulcicole din România şi străinătate”, la Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava

Muzeul Bucovinei, prin specialiştii Muzeului de Științele Naturii din Suceava, deschide seria de proiecte de educaţie muzeală, organizate în anul 2019, cu un proiect inedit şi incitant ora de muzeu Moluște marine, terestre şi dulcicole din România şi străinătate.

Proiectul educaţional se va desfăşura în perioada 25 – 28 februarie 2019 la Muzeul de Ştiinţele Naturii.

În cadrul lecţiei muzeale vor putea fi văzute numeroase cochilii de melci și valve de scoici, care au fost colecţionate de pe teritoriul României (în special de la malul Mării Nege și din zona montană). În cadrul aceleiași prelegeri, la muzeu, vor putea fi observate cochilii de moluște, considerate fosile vii (nautil, murex, ghiocul, urechiușa de mare), precum și cochilii de la specii dăunătoare lemnului și pietrelor.

Lecția de muzeu va aduce informații prețioase despre trăsăturile morfologice și fiziologice, dimensiunile, comportamentul, adaptarea la mediul de viată al moluștelor actuale și celor fosile, precum și despre utilitatea melcilor și scoicilor în viața cotidiană umană (atât în alimentație, cât și în cosmetică sau dermatologie).

Informaţii suplimentare despre activitatea educaţională muzeală pot fi obţinute la sediul Muzeului de Ştiinţele Naturii din Suceava, telefon 0230-213775.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *